Senatorii au votat modificarea Legii vânătorii, cu un amendament prin care ursul a fost eliminat de pe lista animalelor protejate. Astfel, ursul a fost inclus, pentru o perioadă de cinci ani, pe lista animalelor care pot fi vânate în anumite perioade.
Ședința senatorilor a fost una cu scandal, în care fostul primar din Bușteni Emanoil Savin a invocat cazul Caracal: „Au murit doi copii la Caracal, au murit trei oameni uciși de urs”.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 , iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD, a fost aprobată de Senat cu 68 de voturi „pentru” şi 13 abţineri, scrie Agerpres.
Potrivit unui amendament adoptat de plen, ursul a fost eliminat de pe lista animalelor pentru care vânarea este interzisă şi inclus, pentru o perioadă de cinci ani, pe lista cu animale care pot fi vânate în anumite perioade.
Pentru urs, aceste perioade sunt 1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie, iar cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite este de 20.000 de euro în perioadele în care care vânarea este permisă şi 40.000 de euro în afara acestor perioade.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
sursa – hotnews.ro