Vijelia de duminică a afectat 13 localități din Caraș-Severin, pagubele ridicându-se la aproape 155 mii lei.
Prefectul Matei Lupu a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin. Întrunirea, după cum era de așteptat, a avut în vederea analizarea și aprobarea unui raport de sinteză intermediar privind apărarea împotriva inundaţiilor şi fenomenelor hidrometeorologice periculoase (furtună) ce au afectat judeţul Caraş-Severin duminică.
Raportul a fost întocmit de către Grupul de Suport Tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin pe baza evaluărilor pagubelor întocmite şi transmise de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din zonele afectate.
Acesta cuprinde pagubele înregistrate la unităţile de învăţământ, primării, cămine culturale, o unitate de îngrijire medicală și un cămin persoane vârstnice din 13 localităţi a 9 unităţi administrativ – teritoriale: Reşiţa, Oţelu Roşu, Armeniş, Berzovia, Constantin Daicoviciu, Doclin, Măureni, Ramna şi Sacu. Valoarea totală a pagubelor produse în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, respectiv vijelii, averse și descărcări electrice, cuprinse în raport, se ridică la suma de aproximativ 155 mii lei.
Hotărârea CJSU va fi comunicată tuturor membrilor comitetului, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent asigurat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Semenic”al județului Caraș-Severin.