0.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

UPT se remarcă și în alte clasificări internationale. Rectorul: ”Politehnica începe noul an universitar cu rezultate deosebite”

Universitatea Politehnica din Timișoara cunoaște o dezvoltare și un progres continuu, la nivel internațional. Astfel că ocupă a doua poziție în clasificarea SCIMAGOIR 2016 a instituțiilor universitare din România.

Rectorul universității, Aurel-Viorel Șerban, declară că: ”Universitatea noastră o putem considera o instituție de calibru, care imediat, după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial a contribuit esențial la definirea coordonatelor a ceea ce este astăzi Timișoara. Clasamentele internaționale, unde se înregistrează universitatea, țin cont de realizările științifice și de cercetare. Aceste clasamente, din păcate, nu sunt promovate. Astfel universitățile din țară au de multe ori o imagine negativă. Politehnica este în progres la capitolul inginerie. Menționez un lucru, și anume că dacă Politehnica din Timișoara ar fi în altă țară, cu punctajul pe care îl deține acum, ar ocupa următoarele poziții în clasamentul SCImago: locul 1 în Bulgaria, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Albania; locul 2 în Croația; locul 3 în Serbia; locul 4 în Slovenia; locul 5 în Rusia; locul 7 în Ungaria și Cehia; locul 250 în SUA din 410 universități”.

Reamintim că patru dintre cele cinci universități fondatoare ale Alianței Române a Universităților Tehnice se află în topul 10 al universităților române. Conform clasificării SCImago Institution Rankings a universităților din România pentru anul 2016, statistici care arată progresul cu două locuri față de anul precedent. UPT a fost în progres constant în acest ranking. A ocupat locul 6 în 2014, locul 4 în 2015 și locul 2 în 2016, între universitățile din România.

UPT se remarcă în alte 4 clasamente internaționale precum:

  1. U-Multirank (www.umultirank.org)- Această clasificare, promovată la nivel mondial de Uniunea Europeană, este un criteriu de ranking bazat pe compararea performanțelor instituțiilor, pornind de la o serie de indicatori. Indicatori grupați pe 5 dimensiuni: predare și învățare, cercetare, transferul de cunoaștere, orientare internațională și angajament regional. În clasificarea 2016 UPT este în progres față de 2015 la două, din cele 5 domenii de analiză, respectiv cercetare și transfer de cunoaștere.
  2. Google Scholar Citations (scholar.google.com)- Aici clasificarea are ca bază numărul de citări al articolelor cu autori din instituție. Pentru a avea și un indicator care nu este dependent de dimensiunea instituției, se cuantifică și primele 10 cele mai bine plasate profile publice de cercetători. În anul 2016, UPT s-a plasat pe poziția 1.553 la nivel mondial din circa 5.000 de instituții analizate. Ocupă locul 4 între universitățile din România, după Universitatea București, Alexandru Ioan Cuza Iași și Universitatea Politehnica din București.
  3. URAP-University Rangink by Academic Peformance, www.urapcenter.org – Se bazează pe 6 indicatori ai performanței academice. Indicatori evaluai pe baza publicațiilor știinșifice. În clasificarea URAP pe domeniul ingineriei la nivel mondial, UPT s-a clasificat pe poziția 1.069 ăn anul universitar 2015-2016, respectiv 1.215 pentru anul universitar precedent.
  4. QS World University Rankings(www.topuniversities.com/university-rankings). Criteriile de evaluare includ cercetarea, învățământul, angajabilitatea, facilitățile de infrastructură, învățământul la distnață etc. Pentru țările din zona Europei de Est, criteriile de evaluare includ un grad mare de subiectivitate: ”Reputația academică a universității” și ”reputația absolvenților” constituie 50% din calificativ, în timp ce producția de cercetare contribuie cu doar 10% la calificativul final. În clasificarea pentru anul 2016, UPT nu a fost inclusă între universitățile reținute pentru evaluare. În opinia celor de la QS Ranking, UPT este o universitate de mici dimensiuni.

Anul acesta UPT va începe noul an universitar cu 13.000 de studenți. Din totalul candidaților, 4.000 de studenți sunt în anul I, la licență și 1.555 la master. În urma procentului mic de promovabilitate al examenului de Bacalaureat, UPT nu a înregistrat un număr consistent de studenți. În ceea ce privește locurile de cazare, universitatea asigură tuturor studenților un loc în cămin. Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 va avea loc în 26 septembrie, de la ora 9.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Universitatea Politehnica Timișoara investește încă 22 de milioane de lei pentru un campus verde și inteligent

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca...

CCIA Timiș lansează noi cursuri GRATUITE de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează un nou program de formare profesională a angajaților din zona de vest a țării, cu tema:...

Citește și :