Așa cum a promis, Universitatea Politehnica Timișoara continuă seria cursurilor gratuite de matematică oferite elevilor de liceu pentru pregătirea bacalaureatului și a admiterii, cursuri care, din cauza măsurilor de combatere a răspândirii coronavirusului COVID-19 au fost mutate în mediul online. Partea a treia a cursurilor de matematică are ca temă „Limite de funcții. Asimptote” și poate fi urmărită pe site-ul propriu ( upt.ro ) și pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara.
Cadrele didactice de la Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, împreună cu Teleuniversitatea TV, vor pregăti materiale și pentru următoarele saptămâni, pe care le vor face publice în același format. Temele dezbătute (Programa analitică) urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2020 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2019.