1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

UPT, catalizator în definirea strategiei de dezvoltare a Timișoarei și a regiunii

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 9 iulie 2021, una dintre cele mai importante reuniuni ale Comitetului Director al UPT, o structură înființată în premieră națională în 2012, formată din personalități proeminente ale mediului socio-economic regional. La întâlnire au participat reprezentanții conducerii Politehnicii timișorene, ai celor mai importante companii din zonă, oameni de cultură și doi dintre liderii administrației – președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și primarul Timișoarei, Dominic-Samuel Fritz, invitați să se alăture Comitetului Director al UPT.

În debutul întâlnirii, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a făcut o scurtă prezentare a ceea ce este UPT astăzi: o universitate dinamică, aflată în plină schimbare a paradigmei de cultură organizațională, cu accent pe transparentizarea și digitalizarea activității, profesionalizarea leadership-ului prin cursuri specifice adresate celor cu funcții de conducere, o universitate cu peste 13000 de studenți, aflată pe un trend de creștere care poate fi menținut doar prin colaborarea întregii societăți, o universitate care a investit, în ultima perioadă, timp și resurse pentru creșterea numărului de proiecte în care este implicată, o universitate care definit recent o strategie de internaționalizare a activității, care are în derulare o serie de proiecte de investiții de anvergură. Politehnica are și unele nevoi, cea mai mare fiind aceea de a atrage cadre didactice, în special pentru domeniile tehnologiei de vârf, dar care și-a stabilit și o strategie pe termen mediu și lung ce are în prim-plan dezvoltarea orașului și a regiunii.

Președintele Comitetului Director al UPT, dr.ing. Dan Bedros, a subliniat necesitatea reorganizării activității Comitetului Director (ai cărui membrii gestionează circa 80.000 de locuri de muncă), dar și cea mai importantă realizare a acestei reuniuni – faptul că a jucat rolul de catalizator care a reușit să aducă la aceeași masă reprezentanții mediului economic, ai administrației și ai mediului academic, adică toți cei care pot juca un rol important în dezvoltarea regiunii. Dacă până acum Comitetul Director a avut un rol important în adaptarea programelor universitare la necesitățile mediului economic, acum poate contribui la definirea strategiilor de dezvoltare ale întregii zone, dar și de creștere a atractivității Timișoarei ca oraș.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și el absolvent al UPT, a felicitat conducerea Politehnicii timișorene pentru faptul că și-a stabilit strategia bazându-se pe necesitățile și realitățile din societate, considerând că această abordare poate constitui cheia succesului. Acesta a mai adăugat că este, într-adevăr, necesară internaționalizarea activității, aceasta fiind, alături de creșterea atractivității Timișoarei, un factor important în atragerea resursei umane calificate, a cărei lipsă se simte în toate domeniile: mediu economic, administrație, mediu academic. Nu în ultimul rând, răspândirea învățământului online impusă de pandemie poate avea și efecte benefice, atragerea specialiștilor, dar și a unor profesori asociați fiind, astfel, mai facilă.

Felicitări pentru ideea de a plasa Universitatea Politehnica Timișoara în mijlocul societății și de a fi un actor principal în viața acesteia au fost adresate și de primarul Timișoarei, Samuel-Dominic Fritz, care a și punctat patru domenii principale de colaborare: atragerea forței de muncă, prin creșterea atractivității orașului, atragerea unui număr mai mare de studenți către Politehnică, știut fiind faptul că cele mai dinamice orașe sunt cele cu o activitate academică dinamică; promovarea celui mai cunoscut brand al orașului – Poli – mergând chiar până la definirea Timișoarei ca „Orașul Poli”; cooptarea specialiștilor Universității Politehnica Timișoara în consiliile de administrație ale principalelor regii autonome, expertiza acestora fiind o soluție pentru eficientizarea activităților; cultivarea spiritului de colaborare între instituții, Politehnica fiind un astfel de spațiu în care toate instituțiile să-și dea mâna pentru elaborarea unei strategii comune de dezvoltare.

În luările de cuvânt ale membrilor Comitetului Director s-a mai discutat despre o strategie comună privind creșterea atractivității Timișoarei ca oraș universitar, cultural, sportiv, o mai puternică implicare a UPT în proiectul Timișoara – capitală culturală europeană, încurajarea și întărirea antreprenoriatului, implicarea Politehnicii în stabilirea strategiei energetice a Timișoarei, elaborarea unor soluții de regenerare urbană de genul celei realizate de studenții UPT la baza Uszoda etc.

În final a fost prezentată noua structură a Comitetului Director al Universității Politehnica Timișoara, cu o componență mărită: Dan Bedros (președinte), Christian von Albrichsfeld (Continental), Zeno Blajovan, (Inspectoratul Școlar Județean Timiș), Florin Costin-Ciocan (Nokia), Bogdan Cocian (Elba), Ioan Silviu Doboși (Dosetimpex), Dominic-Samuel Fritz (Primăria Timișoara), Peter Hochmuth (Clubul Economic German Banat), Sorina Jecza (Fundația Triade), Romulus Lucaciu (Eta2U), Mihai Mareș (Zoppas), Gelu Mateescu (Leman Industrie), Sorin Maxim ADR Vest), Radu Mihăescu (Deltatel), Marius Mihailovici (Porsche Engineering), Horațiu Moldovan (Lasting), Florin-Gelu Murariu (Hella România), Mihai Muțiu (consultant HR), Alin Nica (Consiliul Județean Timiș), Teodor Pop (Valeo IT), Alexandra Rigler (Centrul de Proiecte – Primăria Timișoara), Sever Scridon (ZF – BeeSpeed), Ilie Vlaicu (Aquatim).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :