Cu profundă durere sufletească, aducem la cunoștinţă, că în ziua de 3 martie 2021 a trecut la cele veșnice, în mod fulgerător, fratele nostru în Cristos Rvs. Pr. Nicolae Teodorescu, Consilier Eparhial, Vicar Foraneu și Protopop de Timișoara s-a stins din viață, fulgerător, pe 3 martie, la vârsta de 72 de ani.
Părintele Nicolae Teodorescu s-a născut la data de 20 septembrie 1948 în Bucureşti. A urmat studiile Facultăţii de Medicină, specializându-se pe Medicina dentară. Simţind chemarea la preoţie, înainte de punerea în libertate a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a studiat teologia în clandestinitate.
A fost hirotonit preot la data de 8 decembrie 1986 de către Î.P.S. episcop Ioan Ploscaru, de pie memorie. A făcut parte din rândul clerului căsătorit. În anul 1991, Episcopul Ioan Ploscaru l-a numit Vicar Foraneu al Vicariatului de Timişoara. Din 1993, a slujit în mod excepţional în parohia Sfântul Iosif, Timişoara II.
În anul 1996, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj l-a numit Consilier (canonic episcopal). În anul 2005 P.S. Alexandru, i-a acordat Crucea Pectorală pentru activitatea pastorală deosebită, desfășurată pe parcursul anilor de preoţie, atât în perioada de clandestinitate cât şi după, fiind o perioadă foarte grea de refacere a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
În anul 2015, P.S. Alexandru l-a numit responsabil eparhial cu probleme de ecumenism.
A fost un om și un preot iubitor de Dumnezeu și de oameni. A avut o vastă cultură, fiind un cunoscător profund al spiritualității și trăitor deopotrivă. De multe ori a fost invitat în diferite parohii, seminarii teologice sau eparhii pentru a conduce exercițiile spirituale din Postul Mare. Părintele Nicolae Teodorescu a fost foarte iubit de către credincioși și ceilalți preoți din eparhia de Lugoj. Un om pentru care Dumnezeu și Biserica a fost mai presus de orice.
Episcopii, împreună cu clerul şi credincioşii Eparhiei de Lugoj, roagă pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar familiei îi transmit sincere condoleanţe.
Programul de rugăciune:
• În ziua de vineri, 5 martie 2021, la Biserica „Sfântul Iosif” Timişoara II – Piaţa 700, la ora 11.00 se va celebra o Sfântă Liturghie, urmată, la ora 18.00 de o altă Sfântă Liturghie. La ora 19.00 va avea loc Rânduiala Panihidei pentru sufletul răposatului.
• În ziua de sâmbătă, 6 martie 2021, la Biserica „Sfântul Iosif” – Timişoara II – Piaţa 700, la ora 11.00 se va celebra Sfânta Liturghie, iar de la ora 12.00 va avea loc Slujba Înmormântării.
Trupul neînsufleţit al Rvs. Pr. Nicolae Teodorescu va fi depus la Piteşti în cripta familiei.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, o vor putea face cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie.