-0.9 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Universitățile tehnice, în fața noilor provocări

În societatea tot mai tehnologizată de azi, în care noțiuni ca realitate virtuală, realitate augmentată, conectivitate, tehnologii 5G, industria 4.0 etc., încep să devină uzuale, învățământul superior tehnic se află în fața unor adevărate provocări.
Cererea de ingineri specializați în noile tehnologii este tot mai mare, dar trebuie păstrată și calitatea procesului educațional. Nu în ultimul rând, cercetarea științifică din universitățile cu profil tehnic trebuie să țină pasul cu noutățile din domeniul științei și tehnologiei, dar și cu noile programe de finanțare.

Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui vineri, 1 noiembrie 2019, o nouă reuniune a Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT. Rectorii și prorectorii celor mai importante instituții de învățământ superior tehnic din țară, dar și reprezentanți din cadrul Ministerului Educației Naționale, vor dezbate, începând cu ora 9:30, în Sala Polivalentă a Bibliotecii Centrale a UPT, teme de interes ale momentului.

Astfel, după cuvântul de bun-venit al rectorului UPT, lucrările ARUT se vor axa pe teme ca: Programul H2020 – Relevanța cercetării în universitățile românești.
Analiză și puncte de vedere (prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban); Universităţile tehnice românești în programele de cercetare europene (reprezentanții tuturor universităților membre ARUT); Metodologia de alocare a fondurile bugetare pentru finanţarea universităților de stat pentru anul 2020 (prof.dr.ing Claudia Popescu – preşedinte CNFIS); Sistemul de credite transferabile. Modul de implementare în universităţile membre ARUT (reprezentanții tuturor universităților membre ARUT); Competiția de granturi de cercetare în cadrul ARUT. Propuneri pentru competiţia 2020 (conf.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu).
Reuniunea ARUT de la Timișoara e importantă și prin prisma faptului că este ultima din actualul mandat al conducătorilor celor 5 universități tehnice, având și rolul de a conștientiza importanța continuării politicilor începute de ARUT privind reforma învățământului superior tehnic și adaptarea acestuia la noile realități.

Ideea formării unui Consorțiu al universităților tehnice românești a fost deseori subiectul întâlnirilor conducerilor universităților de profil. Astfel, în iunie 2016, conducerile universităților cu profil tehnic din țară – Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții din București – înființează Alianța Română a Universităţilor Tehnice (ARUT).
Sufletul înființării și funcționării noii structuri, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara, este și președintele Alianței, de la înființarea acesteia și până în prezent.

Alianţa Română a Universităţilor Tehnice Alianța și-a propus, încă de la început, să reprezinte o platformă de colaborare pentru cele mai prestigioase universități cu profil tehnic din țară, precum și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare. Așa cum se specifică și în Statutul asociației, eforturile membrilor s-au îndreptat îndeosebi spre promovarea ştiinţelor inginereşti, a rolului și contribuției acestora în dezvoltarea economică a României și a reprezentării unitare a intereselor acestora în structurile de decizie şi consultative ale organismelor naţionale şi europene din domeniul educaţiei și din cel al cercetării științifice.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Organizarea trimestrială a reuniunilor alianței, prin rotație, în fiecare centru universitar, a oferit atât prilejul cunoașterii reciproce a activităților desfășurate, a preocupărilor educaționale și științifice ale fiecărei universități în parte, dar, mai ales, a condus la identificarea domeniilor de excelenţă în cercetare comune ale universităților partenere, ca prim demers în vederea conjugării resurselor instituţiilor implicate.

Intervențiile, poziționările, propunerile Aliantei cu referire la teme de interes pentru învățământul superior românesc cum sunt clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, finanțarea activității de cercetare științifică în universități, cooperarea cu institutele naționale de cercetare-dezvoltare de profil, metodologia de evaluare a şcolilor doctorale şi a studiilor doctorale, procedura de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea suplimentară a instituțiilor de învăţământ superior de stat, au conturat „ARUT-ul” ca o „voce” distinctă în spațiul educațional românesc.

Ultimele activității din cadrul alianței – constituirea comisiilor de lucru, lansarea competiției naționale interuniversitare de granturi de cercetare în cadrul ARUT destinate sprijinirii carierei științifice a tinerilor cercetători, demararea programului de mobilități interuniversitare ARUT destinat atât studenților universităților membre, cât și cadrelor didactice, vin să confirme capacitatea organizatorică a asociației.
ARUT, cel mai mare formator de resurse umane din domeniile de interes din cadrul Strategiei Naţionale de Învăţământ Terţiar 2015-2020, are responsabilitatea continuă de a dezvolta proiecte şi de a găsi soluţii pentru finanţarea proiectelor de cercetare. Se impune atât formarea resurselor umane necesare promovării şi implementării de proiecte, cât şi realizarea unor parteneriate ample care să sincronizeze mediul privat cu universităţile membre pentru accesarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Universitatea Politehnica Timișoara investește încă 22 de milioane de lei pentru un campus verde și inteligent

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca...

CCIA Timiș lansează noi cursuri GRATUITE de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează un nou program de formare profesională a angajaților din zona de vest a țării, cu tema:...

Citește și :