Universitatea Politehnica Timișoara s-a implicat în ultimii ani în organizarea mai multor evenimente culturale și artistice pentru studenți. Asemenea companiilor care le oferă angajaților beneficii, și UPT vine cu o serie de avantaje pentru studenți, iar implicarea lor în viața culturală este unul dintre ele. Toate aceste evenimente sunt organizate împreună cu firme din vestul țării ce au arătat o deschidere mare pentru inovație, mai ales că participarea la aceste evenimente este și o modalitate bună de a se întâlni cu studenții, de a descoperi tinerii creativi, pe care ulterior îi pot include în planurile de recrutare.
Universitatea Politehnica Timișoara încearcă să îi conecteze pe studenți cu companiile din vestul țării inclusiv prin artă. Angajatorii doresc să recruteze tinerii creativi, implicați în evenimentele culturale:
● Universitatea Politehnica Timișoara s-a implicat în ultimii ani în organizarea mai multor evenimente culturale și artistice pentru studenți. Asemenea companiilor care le oferă angajaților beneficii, și UPT vine cu o serie de avantaje pentru studenți, iar implicarea lor în viața culturală este unul dintre ele;
● Toate aceste evenimente sunt organizate împreună cu firme din vestul țării ce au arătat o deschidere mare pentru inovație, mai ales că participarea la aceste evenimente este și o modalitate bună de a se întâlni cu studenții, de a descoperi tinerii creativi, pe care ulterior îi pot include în planurile de recrutare;
● În fond, nu există inovație fără creativitate, iar arta contemporană pune în scenă o serie de experiențe senzoriale în al căror proces creativ sunt folosite tot mai mult științele tehnice.
Timișoara este în acest an Capitala Europeană a Culturii, iar UPT a ales să se implice în mod direct în programul cultural al orașului și să organizeze mai multe evenimente. Universitatea Politehnica Timișoara încearcă să pregătească studenții creativi, deschiși pentru noi colaborări și provocări, capabili să răspundă nevoilor din viitor. În contextul în care gândirea liberă, creativitatea și gândirea bazată pe știință sunt puncte de pornire spre inovare, astfel de calități duc la performanță în orice mediu de lucru în care vor activa pe viitor. Totodată, artele, dar și umbrela mai largă a culturii, stimulează creativitatea, creează conexiuni, iar implicarea companiilor duce la o nouă metodă pe care departamentele de HR o folosesc pentru a-i cunoaște pe studenți. Toate aceste direcții sunt de fapt abilități și competențe pe care tinerii le pot dezvolta pentru a fi pregătiți pentru dinamismul lumii moderne și pentru a putea fi competitivi în piața muncii.
„Din rândul angajatorilor am observat mai multe niveluri de interes. În primul rând, companiile cu care colaborăm își doresc o vizibilitate cât mai mare în mediul universitar prin care doresc să atragă tineri. Acest context este favorabil și pentru studenți întrucât ei sunt informați din timp despre oportunitățile de dezvoltare profesională pe care le au în Timișoara. Un alt nivel de interes este reprezentat de dorința companiilor de a face parte din procese interesante, inovatoare, care scot din rutină angajații, determinându-i să participe la evenimente sau chiar să colaboreze în cadrul unor proiecte cu studenții și cadrele didactice. Pe de altă parte, îi face prezenți în sfera culturală a orașului, în proiecte relevante de dezvoltare socio-culturală”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Colaborarea dintre UPT și companii capătă astfel noi valențe. Se deschid noi oportunități de colaborare prin care universitatea ajunge la toate categoriile de public interesate. Spre exemplu, prin programul Bright Cityscapes, parte din Programul Cultural al Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, UPT traduce pe înțelesul publicului elemente din sectorul industrial și impactul acestuia în plan regional. Aceasta colaborare a fost una inedită pentru companii, făcându-le să iasă din zona de confort, participând la o expoziție de artă cu produsele lor industriale.
Ce înseamnă titlul de Capitală Culturală Europeană în contextul pieței muncii
Faptul că Timișoara este Capitală Culturală Europeană este o șansă de reinventare a orașului prin dezvoltarea publicului, prin atragerea turiștilor, precum și prin creșterea economiei locale, care implicit înseamnă crearea de noi locuri de muncă. Toate aceste direcții duc la o atractivitate mai mare orașului în competiția națională pentru forța de muncă.
„Pe lângă un salariu atractiv, tinerii își doresc și oportunități de petrecere a timpului liber, fie prin evenimente de dezvoltare personală, fie prin divertisment. Dacă e să ne uităm și din perspectiva angajabilității, toate aceste evenimente organizate înseamnă automat și noi locuri de muncă, diferite față obișnuitul pieței locale, care pot scoate specialiștii tehnici din zona de confort, organizarea de evenimente necesitând la urma urmei o abordare interdisciplinară. În acest moment, prin deținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii, Timișoara are un atu în atragerea noilor generații de studenți”, a declarat Alexandru Luca, reprezentant al studenților în Consiliul de Administrație al UPT.
Pentru a organiza evenimente culturale relevante, Universitatea Politehnica Timișoara a angajat oameni care au lucrat în jurul programului Timișoara Capitală Europeană Culturală.
Ei, împreună cu echipe multidisciplinare din cadrul UPT, conturează noi proiecte și o strategie culturală a universității. Pe lângă echipa internă, există deja o lungă tradiție de colaborare cu instituții, ONG-uri din domeniul cultural, cu care sunt create diverse programe pentru mai multe categorii de public.
„Deschiderea universității spre abordări multidisciplinare se bazează pe colaborarea cu parteneri recunoscuți din diverse sectoare. Anul acesta ne propunem să îmbinăm tehnologia cu arta și să implicăm studenții și cadrele didactice în procese inovatoare. Împreună cu organizația Meta Spațiu dezvoltăm centrul de știință și artă contemporană MV Sci-Art, program care în 2023 reunește cercetători de renume din UPT și din Norvegia, care vor lucra cu artiști plastici pentru a traduce inovații din domeniul ingineriei mecanice în experiențe multisenzoriale. De asemenea, cercetători din UPT, din toate domeniile, vor colabora cu designeri coordonați de curatoarea Martina Muzi, în cadrul programului Bright Cityscapes, pentru realizarea unei expoziții colective în toamna acestui an. Politehnica are misiunea de a traduce știința pe înțelesul tuturor, iar mediul artistic este un facilitator care captează atenția și creează un teren fertil pentru dialog, experiment și colaborări internaționale”, a declarat Loredana Gaiță, consilier al rectorului UPT în domeniul cultural.
Implicarea studenților este extrem de importantă în dezvoltarea proiectelor culturale
Studenții care au revenit fizic la cursuri în anul 2022 au găsit cu totul altă abordare în universitate. Recent a fost lansată platforma UPT Campus Creativ, un spațiu fizic și virtual care invită studenții și profesorii să fie implicați în proiecte cultural-artistice, care promovează inovația și experimentul.
„Încercăm prin toate aceste acțiuni să îi facem pe studenți să participe la cât mai multe activități în afara orelor de curs, să se dezvolte și să înțeleagă rolul important pe care ei îl au în societate. Am conștientizat și noi un anumit grad de dezinteres provocat de cei doi ani de pandemie, dar cu ajutorul organizațiilor studențești și ale diverselor structuri ale universității, organizăm diverse evenimente pentru studenți prin care am reușit să îi dezmorțim. Oferta culturală vine ca un adaos peste toate lucrurile care deja se întâmplă în campusul universitar”, a încheiat Florin Drăgan.
Evenimentele culturale pe care Universitatea Politehnica Timișoara le propune în anul 2023:
● Programul de inovare și design „Bright Cityscapes”, parte din Programul Cultural al Timișoara 2023, dezvoltat împreună cu Centrul cultural independent FABER, al cărui scop este de a crea un laborator pentru oraș – unul interesat să observe, să răspundă și să acționeze asupra urgențelor contemporane prin intermediul disciplinei de design, arhitectură și cultură digitală;
● Programul de cultură digitală participativ, „Spotlight Heritage Timișoara”, parte din Programul Cultural al Timișoara 2023, dezvoltat împreună cu Muzeul Național al Banatului, care suprapune patrimoniul fizic cu cel digital și crește interesul publicului larg față de cartierele istorice ale Timișoarei;
● Conferința „TECH SUMMIT”, în 19 mai 2023, cu tema „Life around tech – Cum
inteligența artificială și soluțiile open source, tehnologia blockchain și inovația au aplicabilitate în toate domeniile ce ne impactează existența azi”;
● Programul Centrului de artă și tehnologie MV Sci Art – unica galerie de artă dintr-o universitate tehnică -, deschis în 2022 și co-fondat cu Asociația META Spațiu, care stimulează dialogul studenților, cercetătorilor și al profesorilor din universitate cu creatori din toate domeniile artei;
● Dialogurile „Capitala Culturală”, deschise publicului larg, pe care Cătălin Ștefănescu le va realiza cu 10 personalități ale culturii, cercetării științifice și tehnologiei, români care au construit, în afara țării, cariere ieșite din comun, au adus contribuții recunoscute la patrimoniul cultural internațional, și au adăugat noi valențe reflecției contemporane, reconfigurând cultura lumii;
● Seriile de conferințe Art &Science ale Bibiotecii UPT, care se adresează publicului larg, dar și studenților și cadrelor universitare din alianța ATU;
● Programul de teatru „Orașul Paralel”, în care UPT este unul dintre principalii parteneri
● O serie de evenimente pe care le pregătim acum și care vor fi anunțate în curând, care vor cuprinde și o serie de surprize pentru publicul larg.