16.2 C
Timișoara
duminică 20 octombrie 2024

Universitatea Politehnica Timișoara aniversează 25+ ani de învățământ la distanță și educație digitală

Zeci de generații de absolvenți la ID și IFR, în cadrul a 4 specializări acreditate, sute de lucrări științifice publicate, milioane de ore de training dedicate digitalizării, platformele educaționale Campus Virtual UPT și UniCampus, zeci de proiecte naționale și internaționale cu impact în educație și comunitate sunt doar câteva date pentru cei peste 25 ani de învățământ la distanță și educație digitală în Universitatea Politehnica Timișoara.

Celebrarea a 25+ ani de educație la distanță a reunit miercuri, 16 octombrie 2024, într-o atmosferă festivă, alături de echipa CeL, conducerea UPT, membri fondatori ai departamentului, cadrele didactice, echipa administrativă, absolvenți, dar și partenerii, colaboratorii și susținătorii Departamentului de ID/IFR și Educație digitală din Universitatea Politehnica Timișoara.

Diplome de apreciere
În cadrul ceremoniei, directorul Departamentului de ID/IFR și e-Learning, dr. Diana Andone a decernat diplome de apreciere membrilor fondatori ai departamentului, cadrelor didactice și responsabililor academici ai celor patru facultăți: Facultatea de Automatică și Calculatoare (specializarea Informatică ID), Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (specializarea Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații ID), Facultatea de Științe ale Comunicării (specializarea Comunicare și Relații Publice ID) și Facultatea de Mecanică (specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini – IFR). 

De asemenea, diplome de apreciere au fost înmânate și membrilor conducerii UPT care au susținut activitatea CeL, precum și instituțiilor partenere în numeroase proiecte cu impact în comunitate, precum Muzeul Național al Banatului, Fundația Triade sau IEEE Romania, dar și firmelor partenere Nokia și Cobalt Sign și colaboratorilor cu ajutorul cărora CeL a implementat proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023: Spotlight Heritage Timișoara, în perioada 2019-2023. 
Printre invitații speciali ai Galei s-au numărat și membrii bordului EDEN European Digital Learning, organizația europeană la care Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală este afiliată și a cărui parteneriat a făcut posibilă organizarea a zeci de evenimente, conferințe și proiecte naționale și internaționale de-a lungul ultimului sfert de veac.
Un gest de recunoștință a fost adresat și participanților de top ai seriilor de webinarii Împreună Online și Construim Împreună, organizate de CeL în perioada pandemiei (webinarii care au avut menirea să sprijine procesul de predare online din perioada pandemiei, atât în rândul învățământului academic, cât și a celui preuniversitar), totodată participanți activi și în cadrul a peste 20 de workshop-uri internaționale organizate.

Emoționante au fost mărturiile a patru absolvenți din generații diferite, de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, pentru care șansa de a studia le-a schimbat viața și le-a permis construirea de cariere de succes, înființarea de companii și start-up-uri în care au aplicat cunoștințele dobândite sau, pentru unii, continuarea studiilor la ciclurile de master și doctorat. 

Placheta aniversară DeL25+

Elementul surpriză oferit tuturor în semn de recunoștință a fost placheta aniversară DeL25+, un simbol 3D al siglei Departamentului – amintire înmânată de către directorul DeL, dr. Diana Andone.
Printre cei care au luat cuvântul de-a lungul serii s-au numărat  rectorul UPT,  conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, fostul director CeL, prof. dr. ing. Vasile Stoicu-Tivadar, reprezentanții partenerilor și a organicației EDEN, reprezentanții facultăților și ai instituțiilor, precum și absolvenții de succes ai specializărilor la distanță și cu frecvență redusă, care și-au împărtășit povestea cu audiența.

Gala Aniversară a avut loc concomitent cu Recepția de deschidere oficială a EDEN 2024 Research Workshop & PhD Schools’ Masterclass în Timișoara, eveniment organizat de Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală.
Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (fostul Centru de ID/IFR și e-Learning UPT – CeL) a fost înființat în anul 1998 sub denumirea Centrul de Studii în Învățământ la Distanță, în cadrul programului Phare Multi-Country, cu scopul de integrare funcțională în rețeaua trans-regională de centre de studii în învățământ deschis la distanță din Europa Centrală și de Est. În cei peste 25 de ani de activitate, Departamentul a inițiat, promovat și gestionat învățământul la distanță în universitate, a creat și a gestionat Campusul Virtual al UPT și a dezvoltat activități de cercetare și implementare în eLearning și blended learning, mobile learning, a promovat resursele educaționale deschise (OER), educația deschisă, a dezvoltat UniCampus ca primul MOOC (Massive Open Online Courses) universitar din România pentru cursuri online, gratuite și deschise.

Informații despre activitatea DeL:
 Pagina web: https://elearning.upt.ro/ro/  
 Facebook: https://www.facebook.com/CIDUPT/  
 Instagram: https://www.instagram.com/elearning_upt/  
 Twitter/X: https://x.com/elearning_upt  
 YouTube CeL UPT: https://www.youtube.com/@cidupt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Târg nocturn la Universitate de științele Vieții

Sâmbătă seara mica piață din fața Universității de Șiințele Vieții din Calea Aradului era iluminată feeric ca un târg de Crăciun din marile orașe....

S-au împlinit 40 de zile de la trecerea în neființă a reputatului revoluționar bănățean

Sâmbătă, 19 octombrie, a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii din Filia Socolari, localitatea unde Revoluționarul Traian Orban și-a petrecut ultimii ani din viață....

Citește și :