Universitatea Politehnica Timișoara aduce în fața publicului personalități românești marcante ale culturii, cercetării și tehnologiei

146

Capitala Culturală cu Cătălin Ștefănescu: Universitatea Politehnica Timișoara invită publicul la o serie de dialoguri cu zece personalități recunoscute la nivel mondial în domeniile în care activează. Proiectul face parte din inițiativa UPT de deschidere a lumii academice către spațiul public.

Evenimentul va avea loc în perioada 15-30 iulie 2023, sub denumirea Capitala Culturală cu Cătălin Ștefănescu. Astfel, Universitatea Politehnica Timișoara invită publicul la o serie de dialoguri cu zece personalități recunoscute la nivel mondial în domeniile în care activează.

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara: „Sunt bucuros și onorat să putem oferi publicului capitalei culturale europene întâlniri cu compatrioți care au crescut și s-au educat în România, iar apoi, în străinătate, și-au clădit cariere cu totul excepționale. E foarte important de menționat că, pentru noi, aceste dialoguri vor avea loc la sala ARChA – o clădire de patrimoniu a Politehnicii, un spațiu cu destinație culturală, artistică, interdisciplinară, pe care îl inaugurăm cu această ocazie”.

Evenimente excepționale, oameni extraordinari!

Cătălin Ștefănescu, jurnalist: „Împreună cu publicul, vom încerca să aflăm cum a arătat drumul spre performanță al acestor români excepționali. Vom discuta despre viață, carieră, valori, bucurii, visuri împlinite sau spulberate. Sunt subiecte care ne pot ajuta pe toți să înțelegem ce înseamnă să crești și să fii educat într-o cultură, pentru ca, la un moment dat, să găsești dezvoltarea și aprecierea profesională și umană într-o altă țară, într-un alt univers cultural”.

Invitații „Capitalei Culturale cu Cătălin Ștefănescu” sunt:
 Cristian Măcelaru, dirijor – 15 iulie
 George Petean, bariton – 16 iulie
 Dragoș Mărgineanțu, expert în inteligență artificială – 17 iulie
 Raluca Popa, profesoară universitară și antreprenoare – 18 iulie
 Anca Vasiliu, filosof și cercetător – 20 iulie
 Francesca Velicu, balerină – 21 iulie
 Oana Stănescu, arhitectă – 26 iulie
 Alexandru Mărmureanu, medic chirurg – 28 iulie
 Adrian Constantin, matematician – 29 iulie
 Aurora Simionescu, astrofiziciană – 30 iulie
Dialogurile se vor desfășura într-o atmosferă de spectacol, vor fi înregistrate și acompaniate de muzică live, cu Radu Vâlcu Quintet.
Locurile în sală se pot rezerva pe pagina de Internet https://capitalaculturala.upt.ro/
unde se găsesc informații detaliate despre calendar și invitați.

Despre UPT :
Universitatea Politehnica Timișoara, una dintre cele mai mari universități tehnice din România și din Europa de Sud-Est, are o tradiție de peste 100 de ani în învățământul superior tehnic și științific. Fondată în 1920, UPT oferă, în 10 facultăți, programe de licență, masterat și doctorat în domeniile ingineriei, arhitecturii și științelor aplicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.