Universitatea de Vest Timişoara lansează propria campanie de vaccinare, pe canalul UVT-TV

327

Universitatea de Vest Timişoara lansează, astăzi, propria campanie de vaccinare anti-COVID-19, pe canalul UVT-TV, întrucât învăţământul online şi-a dovedit limitele, iar imunizarea, care „este sigură”, poate stopa prelungirea crizei pandemice şi revenirea la normalitate, a anunţat rectorul instituţiei de învăţământ superior, Marilen Pirtea.

În cadrul campaniei, personalităţi şi reprezentanţi ai partenerilor instituţionali ai Universităţii de Vest Timişoara vor transmite public mesaje de încredere în ştiinţă, în medicină şi biologie, în instituţiile statului, în comunitatea europeană, care împreună garantează că vaccinarea este sigură şi că ne va feri de pericolele unei prelungiri a crizei pandemice.

„Metodele învăţământului online şi-au dovedit limitele. Imunizarea colectivă este cea mai sigură soluţie pentru revenirea în spaţiile şcolilor şi universităţilor. Vaccinul pentru COVID-19 administrat în România este sigur. Şi eu mă vaccinez!”, transmite Marilen Pirtea, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Rectorul UVT arată că, după aproximativ un an de la declanşarea pandemiei COVID-19, reţelele ştiinţifice internaţionale au reuşit să elaboreze vaccinuri eficiente împotriva acestui virus extrem de agresiv. În pofida scepticismului generalizat, ştiinţa a găsit un antidot, aflat acum în distribuţie în toată lumea. Eforturile statelor, ale comunităţii europene, ale statului român sunt vizibile şi au făcut posibilă vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 şi în România, chiar la finalul anului trecut.

Marilen Pirtea menţionează faptul că zvonurile, slaba informare, incertitudinea şi orizontul scăzut al cunoştinţelor ştiinţifice şi al gândirii critice conduc la o situaţie dezavantajoasă, în care segmente apreciabile din populaţia generală, şi chiar din segmentele de persoane aparţinând grupelor de risc, nu înţeleg eficienţa demonstrată a vaccinării.

„Estimările arată că procentul celor care intenţionează să se vaccineze, din segmentul angajaţilor sectorului preuniversitar, este situat la sub 50%, iar procentul în cazul angajaţilor din universităţi nu trece de 60%. Sunt cifre care ne îngrijorează pe toţi, pentru că dacă dascălii şi universitarii nu înţeleg eficienţa individuală şi comunitară a vaccinării, atunci este destul de greu să vorbim despre un exemplu al celui de la catedră dat noilor generaţii”, punctează Pirtea.

În comunitatea academică din UVT, atitudinea pro-vaccinare este la o cotă de favorabilitate foarte bună, peste 70% dintre angajaţii Universităţii dorind să fie cuprinşi în campania de imunizare pentru SARS-CoV-2.

De aceea, Universitatea de Vest din Timişoara îşi asumă responsabilitatea pe care o are în comunitatea locală şi în societate, promovând un categoric mesaj pro-vaccinare. Astfel, începând din 20 ianuarie, prin canalele de comunicare Social Media şi prin comunicarea online, UVT derulează campania ‘Revenim la normalitate!’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.