Situare internațională de top a Universității de Vest din Timișoara pentru predare, cercetare, diversitate internațională şi sustenabilitate financiară ca urmarea a Rezultatelor RUR Reputation & RUR Academic World University Rankings 2020.
Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în RUR Reputation Rankings ocupând poziția 4 (la nivel naţional – din 6 universități) şi poziția 651 (la nivel mondial – din 786 universități) și în RUR Academic Rankings ocupând poziția 2 (la nivel naţional – din 6 universități) şi poziția 622 (la nivel mondial – din 828 universități). RUR Reputation Rankings măsoară reputaţia internaţională a universităţilor, iar RUR Academic Rankings măsoară producția în cercetare a universităţilor.
Ierarhizarea generală (Round University Rankings – RUR) are la bază 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%). Datele colectate şi utilizate în generarea clasamentului general sunt folosite şi în generarea acestor 2 clasificări specifice, fiind luați în considerare doar o parte din indicatori, în funcţie de scopul rankingului.
Astfel, RUR Reputation Rankings, se bazează pe media scorurilor obţinute de universităţi la indicatorii corespunzători categoriilor de indicatori predare şi cercetare (cadre didactice / studenţi, cadre didactice / diplome de licenţă acordate, diplome de doctorat / cadre didactice, diplome de doctorat / diplome de licență acordate, reputaţia predării, număr citări / cadre didactice şi cercetători, studenţi doctoranzi / diplome de doctor obţinute, impact normalizat al citărilor, număr lucrări / cadre didactice şi cercetători, reputaţia cercetării).
RUR Academic Rankings se bazează pe media scorurilor obţinute de universităţi la categoriile de indicatori predare, cercetare şi diversitate internaţională (impact normalizat al citărilor, număr citări / lucrări, număr lucrări / cadre didactice şi cercetători, reputaţie internaţională în cercetare şi număr lucrări cu colaborare internaţională). Ranking-urile au rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).