11.1 C
Timișoara
luni 24 martie 2025

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prima universitate timișoreană certificată „HR Excellence in Research Award” de către Comisia Europeană

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a obținută prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”, un simbol al angajamentului instituției față de practicile europene de recrutare și condiții de muncă pentru cercetători. This recunoaștere se aliniază la standardele internaționale și contribuie la consolidarea poziției UVT ca o destinație atractivă pentru cercetători înalt calificați din lume.

În cadrul programului-cadru Orizont 2020, Articolul 32 din Modelul de Acord de Grant (AGA) reglementa recrutarea și condițiile muncii ale cercetătorilor, impunând beneficiarilor implementării principiilor Cartei Europene a Cercetătorilor și ale Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor. Printre principalele aspecte vizate se numără: condițiile de muncă, procesul de recrutare transparent și bazat pe merit, precum și dezvoltarea carierei cercetătorilor. În urma acestor reglementări, în aprilie 2022, Universitatea de Vest din Timișoara a aderat la principiile Cartei Europene a Cercetătorilor și ale Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.

UVT a demarat procedurile, depunând tot efortul necesar în acest sens și a transmis documentele necesare pentru prima etapă către Comisia Europeană pentru obținerea certificării „HR Excellence in Research Award”. Certificarea a fost acordată ca urmare a implementării „HR Strategy for Researchers – HRS4R”, un proces continuu de evaluare a principiilor Cartei Europene a Cercetătorilor și ale Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor. Prin obținerea acestor certificări, UVT îndeplinește și obligațiile asumate prin contractul aferent Programului Național de Redresare și Reziliență, consolidandu-și astfel angajamentul față de un sistem de cercetare european modern și competitiv.

Rectorul UVT Marilen Gabriel Pirtea: „UVT a făcut azi un pas important în direcția, continuarea mediului de cercetare și va continua să se dedice implementării celor mai bune practici inovatoare, pentru a sprijini dezvoltarea profesională a cercetătorilor.”

Detalii cu privire la procesul de obținere a certificării se regăsesc aici: https://hrs4r.uvt.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O fetiță de 11 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de mașină

O fetiță de 11 ani a fost lovită de mașină în Sânandrei. Micuța a încercat să treacă strada prin loc nepermis. Mașina era condusă...

Scanadal într-un supermarket din Cetate! Doi bărbați au devenit violenți cu agenții de pază

Scandal în magazinul Kaufland din cartierul Cetate! Doi bărbați care nu voiau să stea la coadă au fost scoși afară de paznici. Oamenii erau...

Citește și :