Un nou premiu important obținut de Universitatea de Vest din Timișoara. Este vorba de distincția „University Business Cooperation of the Year”, care a fost acordată pentru proiectul Minds Hub și celebrează cel mai bun parteneriat dintre companii și instituții academice. Premiul a fost acordat în cadrul galei „Romanian Outsourcing Awards for Excellence 2016”, desfășurată la București în această săptămână.
„În numele echipei Minds Hub, mă bucură nespus distincția primită alături de Universitate. Mai mult decât atât, suntem mândri de faptul că apropierea strategică dintre mediul de afaceri și mediul universitar s-a realizat la inițiativa studenților, pornită din nevoia de competențe cât mai practice resimțită de aceștia în momentul angajării. Notorietatea pe care o primește Minds Hub arată cât de necesar a fost un astfel de proiect în ecosistemul educațional local. Ne dorim ca în anii ce urmează și alte campusuri universitare din România să construiască astfel de HUB-uri educaționale”, este de părere fondatorul Minds Hub, Remus Radvan, cel care a și ridicat premiul oferit UVT.
Minds Hub este un nou concept educațional, inovativ, bazat pe colaborarea dintre companii și mediul academic, care permite dezvoltarea de oportunități și proiecte între studenți, angajatori, profesori și ONG-uri. Inițiatorii proiectului estimează un număr de minim 15-20 proiecte noi în fiecare an, peste 300 de evenimente și își propun să reducă durata medie de inserție pe piața muncii a absolvenților cu până la 30%, iar companiile partenere pot avea reduceri de costuri financiare asociate programelor de induction de minim 15-20% anual.