Universitatea de Vest din Timișoara penalizată! De ce s-a ajuns aici și ce urmări vor fi.

955

Toate universitățile din Consorțiul Universitaria – care a criticat în dese rânduri derapajele guvernelor PSD în politica educațională – primesc din septembrie mai puțini bani de la stat pentru licență. Dintr-un total de 56 de universități de stat, sunt penalizate la buget doar 8: Universitatea din București, ASE, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara (membrele consorțiului), precum și SNSPA, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul din București – care își înjumătățește numărul de locuri în anul I, și Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov.

Ministerul Educației a publicat repartitia preliminară a granturilor pentru studii universitare de licență (adică a numărului de locuri în anul I la locurile bugetate) organizate la forma de învățământ cu frecvență, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019.

Singurele universități care primesc mai puține locuri de la stat, față de anul trecut: 
1. Universitatea din București: va avea din septembrie un total de 4.250 de locuri pentru anul I (cu 60 de locuri mai puțin ca anul trecut)
2. Academia Națională de Informații Mihai Viteazul din București: total de 40 de locuri (cu 43 locuri mai puțin ca anul trecut)
3. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: total de 4.790 de locuri (cu 29 locuri mai puțin ca anul trecut)
4. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași: total de 3.400 de locuri (cu 25 de locuri mai puțin ca anul trecut)
5. Academia de Studii Economice din București (ASE): total de 2.750 de locuri (cu 20 de locuri mai puțin ca anul trecut)
6. Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA): total de 735 de locuri (cu 15 locuri mai puțin ca anul trecut)
7. Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov: total de 159 de locuri (cu 12 locuri mai puține ca anul trecut)
8. Universitatea de Vest din Timișoara: total de 2.105 de locuri (cu 10 locuri mai puțin ca anul trecut)
Universitățile care formează Consorțiul Universitaria sunt: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București
Care sunt cele mai mari universitati din Romania, dupa locurile bugetate
Alocările de anul acesta nu modifică topul celor mai mari universități de stat din România, care este în continuare acesta:
1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: 4.790 de locuri 
2. Universitatea Politehnica din București (UPB): 4.775 locuri
3. Universitatea din București: 4.250 de locuri 
4. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași: 3.400 de locuri
5. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca: 3.320 de locuri
6. Universitatea din Craiova: 2.900 locuri
7. Universitatea Transilvania din Brasov: 2.870 de locuri
8. ASE: 2.750 de locuri
9. Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi: 2.590 locuri
10. Universitatea Politehnica din Timisoara: 2.300 de locuri
11. Universitatea de Vest din Timișoara: 2.105 locuri
 
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, al cărui rector suspendat este actualul ministru al Educației, Valentin Popa, câștigă 47 de locuri față de anul trecut, astfel că din septembrie va avea bugetate de la stat 1.170 de locuri pentru anul I de licență. 
sursa: hotnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.