5.1 C
Timișoara
luni 16 decembrie 2024

Universitatea de Vest din Timișoara anunță demararea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!”

Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!” (SMIS ID 312422), prin care se vizează îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii.
Obiectivele proiectului sunt dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la locul de muncă, dezvoltarea și sprijinirea parteneriatelor cu angajatori, activități de formare pentru competențe socio-emoționale și realizarea unei analize/studiu privind nevoile de dezvoltare a ofertei educaționale.

Proiectul va implica 300 de studenți, contribuind astfel la creșterea ratei de participare a acestora la stagii de practică organizate în cadrul parteneriatelor nou înființate sau dezvoltate, facilitând inserția pe piața muncii a studenților UVT.

Proiectul se derulează în perioada 01 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026 și are ca obiectiv general organizarea și furnizarea de stagii de practică pentru 300 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT). Scopul este nu doar furnizarea unei experiențe practice în domeniul lor de studiu, ci și dobândirea de competențe-cheie, cu accent pe dezvoltarea abilităților antreprenoriale verzi/durabile. Aceste activități consolidează legătura dintre mediul academic și cel practic, contribuind la formarea completă a studenților și pregătirea lor pentru intrarea în câmpul muncii.
Lansarea proiectului se va realiza prin intermediul conferinței de lansare care se va desfășura în Amfiteatrul UVT, A31, în data de 16 decembrie 2024, ora 13:00.

Proiectul este cofinanțat din Fondul social european Plus (FSE+) prin Programul Operațional Educație și Ocupare, în cadrul apelului „Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii – STAGII STUDENȚI – Regiuni mai puțin dezvoltate”. Acesta susține activitățile din cadrul ESO4.5_Îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, dobândirea de competențe-cheie (inclusiv antreprenoriale și digitale) și promovarea formării duale și a uceniciei. Valoarea totală a proiectului este de 4.916.785,50 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 4.818.449.79 lei.

Activitățile proiectului includ:
Elaborarea materialelor suport pentru programul educațional;
Furnizarea programului educațional și organizarea unui concurs;
Informarea publicului despre metodologia de selecție a grupului țintă și stagiile de practică;
Informarea publicului despre programul educațional pentru dezvoltarea de competențe antreprenoriale verzi;
Înscrierea candidaților, evaluarea dosarelor si publicarea rezultatelor;
Înregistrarea și monitorizarea candidaților selectați în grupul țintă al proiectului;
Dezvoltarea unui sistem informatic pentru activitățile grupului țintă și în beneficiul acestuia;
Identificarea și selectarea partenerilor de practică;
Furnizarea activităților suport pentru studenți;
Analiza nevoilor de dezvoltare a ofertei educaționale;
Organizarea evenimentelor de diseminare a bunelor practici;
Dezvoltarea parteneriatelor pentru asigurarea stagiilor de practică viitoare.

Rezultate așteptate:
Realizarea și furnizarea de materiale suport pentru 300 de studenți, participanți la programul educațional;
Organizarea unui concurs de evaluare a competențelor dobândite pentru 300 studenți;
30 de premii acordate studenților, în funcție de rezultatele obținute la evaluarea competențelor;
Participarea a 300 de studenți la programul educațional pentru dezvoltarea competențelor cheie, inclusiv competențe de antreprenoriat verzi/durabile;
Informarea a cel puțin 30 de persoane per campanie cu privire la metodologia de selecție a grupului țintă și modalitatea de desfășurare a stagiilor de practică.
Organizarea a minim 3 campanii de informare/lună, timp de 12 luni, despre desfășurarea stagiilor de practică și programul educațional;
Organizarea a minimum 3 campanii de informare pe lună, timp de 12 luni, pentru a informa publicul despre programul educațional destinat dezvoltării competențelor antreprenoriale verzi;
Un sistem informatic pentru digitalizarea fluxului documentelor privind stagiile de practică;
Minim 20 de parteneriate încheiate cu angajatori, în vederea derulării stagiilor de practică;
300 de studenți care finalizează cu succes stagiile de practică;
Acordarea unei indemnizații de participare pentru cei 300 de studenți;
Organizarea unui workshop de auto-cunoaștere pentru carieră și a 3 ateliere pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale;
Realizarea a două analize privind nevoile grupului țintă și ale angajatorilor;
Organizarea a două evenimente de diseminare a bunelor practici;
Încheierea a cinci noi parteneriate pentru asigurarea stagiilor de practică viitoare.

Proiectul va avea efecte pozitive atât pentru beneficiari, cât și pentru ecosistemul local și regional. Stagiile de practică vor permite studenților să aplice cunoștințele teoretice în mediul real de lucru, dezvoltând abilitățile și competențele necesare domeniului lor de studiu. De asemenea, abilitățile antreprenoriale verzi/durabile vor pregăti studenții pentru provocările viitoare ale pieței muncii.

Alte subiecte :

VIDEO | Polițiștii timișeni au dizolvat o grupare vastă ai cărei membri se ocupau cu traficul de migranți

Se fac cercetări într-o vastă operațiune de trafic de migranți, într-o operațiune coordonată de Polițișii timișeni. Este vorba despre 70 de percheziții în Timiș...

Program special de Crăciun și Revelion în Iulius Town: patinoarul și Cinema City, deschise în fiecare zi

Perioada sărbătorilor este despre timpul petrecut împreună cu cei dragi și despre momentele pline de emoție. De Crăciun și Revelion Iulius Town are un...

Citește și :