Una din marile probleme ale vieții moderne este ruptura tot mai adâncă dintre omul urbanizat și natura în complexitatea sa. Trăim tot mai artificial și nu mai avem ochi să vedem că planeta respiră tot mai greu.
Odată cu problemele aduse de schimbările climatice au apărut tot mai evident și semenele unei uscări și chiar deșertificări în unele zone ale țării noastre.
Una din cele mai eficiente măsuri e luptă împotriva acestor calamități este o mai mare aplecare spre păduri și reîmpăduriri în cât mai multe locuri une este posibil acest lucru.
Conducerea Universității de Științele Vieții din Timișoara a găzduit un eveniment extrem de important ce ar trebui să-și arate roadele cât mai repede. Manifestarea de tip complex a adunat la aceiași masă reprezentanți ai meiului universitar, reprezentanți ai Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, reprezentanții ai administrațiilor locale și județene dar și a instituțiilor ce au ca principală preocupare mediul și silvicultura. Nu au lipsit de la dezbatere nici activiști ai societății civile ce doresc un mediu mai curat. Este demn de semnalat că au răspuns la chemare o serie de primari din comunele județului interesați de a accesa fonduri pentru a forma perdele forestiere în localitățile lor.
Secretarul de stat Ionuț Sorin Banciu a venit în mod special la Timișoara pentru a se întâlni cu cei veniți la întâlnirea despre mediu aducând și două vești bune. Anumne că sunt multe fonduri la dispoziția celor ce doresc să se ocupe de împăduriri. Programul PNRR pune la dispoziție multe milioane de euro (mai exact 500 de milioane) pentru a se crea noi păduri. Beneficiile acestor perdele forestiere sau chiar corpuri compacte de pădure nu mai trebuie explicat nimănui. Acestea sunt evidente. Secretarul de stat a dat exemple concrete din zona Brașovului unde a și activat un timp chiar din postura de silvicultor.
O altă componentă de finanțare ce va pune la dispoziția celor interesați încă 30 de milioane de euro se referă la înființarea de păduri urbane ce ar reduce poluarea, zgomotul urban, ar reduce din temperaturile caniculare din perioada verii și totodată vor oferi un mediu mai apropiat de natură. Ghidul ce reglementează folosirea acestor fonduri a fost lansat recent în luna septembrie 2023.
Rectorul Universității de Științele Vieții, profesorul Cosmin Popescu și-a arătat tot sprijinul pentru promovarea celor cuprinse în cele două programe de împădurire militând pentru apropierea mediului academic și a specialiștilor din Universitatea de cei ce doresc să facă investiții în mediu și viață mai curată.
Secretarul general al ministerului, Alexandru Avram, s-a întors în orașul său cu date exacte despre ce înseamnă efortul de împădurire și cum ar fi cel mai bine să se facă. Deși legislația în orașe este ambiguă mai ales din punctul de vedere al proprietăților, important e să se aducă mai mult verde între betoane.
Din partea Instituției Prefectului a vorbit profesorul Sorin Ionescu ce a promis tot sprijinul ce se poate oferi pentru un astfel de demers ce are în vedere sănătatea.
Au mai fost de față la discuții viceprimarul orașului Cosmin Tabără dar și vicepreședintele Consiliului Județean Cristian Moș.
De aspectele legate de împădurire ar trebui să țină cont chiar și agricultorii. A fost dovedit, cu cifre exacte, că înclusiv producția la hectar crește semnificativ pe ogoarele ce sunt mărginite de aceste perdele forestiere.