Reprezentanții de vază ai mediului academic, sportiv, economic sau administrativ din Timișoara s-au adunat vineri, 15 aprilie, în curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, din Calea Aradului, pentru un eveniment important, așa cum nu s-a mai pomenit în anii trecuți.
Cupa României la Rugby, ediția 2021, a poposit în Banat. Frumos ornată cu benzi tricolore, cel mai nou trofeu al Timișoarei sportive trona la loc de cinste în holul Rectoratului. Felicitările, strângerile de mână și vorbele frumoase au umplut curtea universității.
Cupa a revenit acasă, în Banat
Cei mai tineri sportivi, studenți și cadre didactice au venit să vadă actuala echipă fanion a universității, dar să-i cunoască și pe cei mai în vârstă, care au performat cu jumătate de secol în urmă. Aula Magna „Iulian Drăcea” a instituției a devenit repede neîncăpătoare pentru cei prezenți. De fapt, a fost o dublă sărbătoare a rugbyului la universitate. Este vorba despre prezentarea în mod oficial a Cupei României, câștigată la începutul acestei luni de jucătorii de la SCM USAMVB Timișoara, și celebrarea a 50 de ani de la primul titlu național al rugbyului de pe Bega, obținut de Universitatea Timișoara în primăvara anului 1972.
Maestru de ceremonii a fost veșnicul îndrăgostit de sport Florin Mihoc, care a jonglat cu vorbele de duh, dar și cu laudele la adresa asistenței. După intonarea festivă a imnului de stat au urmat, pe rând, la pupitru oficialitățile invitate de gazda Alin Cosmin Popescu, rectorul universității.
Primele trei rânduri au fost ocupate de sportivii ce alcătuiesc 15-le care a adus din nou glorie Timișoarei sportive. Sigur că ei au fost în număr mai mare, împreună cu toată conducerea Clubului Sportiv Municipal Timișoara. Doi veterani ai team-ului aliniat de Timișoara la meciul din vara lui 1972, când s-a câștigat, la Bârlad, prima cupă de către rugbyul nostru, li s-au fost alături celor de acum.
Fostul jucător Gyula Peter și cronicarul radio Nicolae Secoșan au depănat amintiri savuroase din acel an. A fost prima mare reușită. Dar, așa cum promit cu toții, nu și ultima. Au mai urmat încă alte 11 trofee. Cum anul acesta se vor mai disputa încă două competiții importante, vitrina cu trofee ar mai putea crește în dimensiuni.
Primarul Dominic Fritz a explicat cum a reușit Consiliul Local să aloce nu mai puțin de un milion de euro clubului municipal. Deși suma pare mare, ea se împarte la mai multe secții ce au cheltuieli destul de ridicate. Așa că efortul financiar al principalului finanțator, care este „Agronomia”, a fost binevenit.
Modelul este aplicabil în toate orașele, pentru a atrage cât mai mulți copii și tineri spre sport și mișcare. Consilierul local Radu Țoancă, cel care se ocupă de administrarea sportului municipal de un deceniu, a adus, de asemenea, laude meritate echipei. Totodată, plin de fair-play, a recunoscut și meritele fostului sponsor universitar. Deși are tot feluri de ciocniri administrativ-politice cu primarul Fritz, unele chiar destul de acide, acesta recunoaște că, în plan sportiv, colaborează extrem de bine.
Banii nu au întârziat niciodată, deși nu sunt la nivelul dorit. Un discurs foarte aplicat și la obiect a avut tânărul antrenor Vali Calafeteanu. El și-a asumat, la doar 37 de ani, redresarea echipei după căderea din urmă cu doi-trei ani. Nu putea să nu accepte oferta de a antrena formația pe care a slujit-o ani de zile și cu care are la activ multe participări în cupele europene. Nu-și poate uita colegii, care l-au făcut vedetă, iar acum s-a întors ca tehnician.
Un sport de golani jucat de gentlemani
După mai multe glume și discursuri mai mult sau puțin scurte, a urmat și momentul în care jucătorii și tehnicienii au urcat, rând pe rând, în ordine alfabetică, pe scenă.
Rectorul Cosmin Popescu și prorectorul Sorin Stanciu le-au oferit câte o diplomă de onoare și câte un pachet cadou. În cât mai scurt timp, jucătorii vor primi și câte un cec cu o sumă destul de consistentă. Dar până atunci urmează meciurile din campionat, care începe într-o nouă formulă, ceva mai complicată, cu două serii. Însă rugbyștii timișoreni sunt siguri că vor câștiga competiția, indiferent de formula de organizare.
Rectorul Cosmin Popescu a mărturisit că meciul, trăit în tribunele moderne de pe Stadionul Arcul de Triumf din București, a fost, pentru el, unul dintre cele mai emoționante momente la care a asistat în direct. Acesta a apreciat în mod deosebit efortul depus de jucătorii timișoreni și dăruirea fără seamăn pentru a reuși acel 22–10 de poveste.
„În primul rând retrăiesc momentele de emoție… Este vorba despre echipa asta frumoasă și puternică de rugby, pe care o avem aici, în față, dar este vorba și de Timișoara, și de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”, deci și despre noi. În numele universității, ca gazdă, sunt onorat să vă spun bine ați revenit în Aula Magna a universității noastre!
Astăzi vorbim despre sport. Despre educație prin sport, despre competiție, despre performanță. Dar, în primul rând, așa cum le spuneam băieților, este vorba despre voi.
Mă gândeam la ce este în Cupă? De obicei, sunt curios. Fără să mă uit în ea, îmi dau seama că sunt foarte multe emoții, foarte multă muncă, foarte multă sportivitate. Tot ce este mai frumos se găsește în această Cupă! Aș vrea ca, în momentul în care ar deschide cineva cupa, să se reverse peste noi toți sportivitatea…
De ce o universitate ca a noastră, orientată spre științele vieții, având o direcție tehnică, o direcție ce ține de natură și de tot ce face și oferă natura, de ce, așadar, o instituție de învățământ superior lângă o primărie și lângă o echipă de rugby? Pentru că nouă, cu ceva timp în urmă, ni-sa părut normal să facem acest lucru. Am găsit înțelegere. Mulțumesc Consiliului de Administrație pentru înțelegere și viziune. Mulțumesc Senatului și președintelui Senatului, prezent aici, pentru înțelegere și viziune. Mulțumesc colegilor care au fost alături în demersurile acestea pline de încărcătură emoțională și materială. Totul este legat, interconectat. Și doar prin aceste conexii putem face performanță!
Dar cei care au muncit și pentru care suntem aici, în această dimineață, la acest moment frumos, reprezintă echipa de rugby SCM USAMVB Timișoara. Îi felicit pentru ceea ce au făcut. Am retrăit emoțiile privind, aici, o parte din imaginile prezentate de Televiziunea Română, care a transmis momentul. Eram acolo, pe stadion, cu o parte din dascălii universității, și așa s-a creat un pod de la o tribună la alta (după cum s-a văzut) între galeriile de studenți care au venit să susțină echipa.
Am făcut o fotografie cu studenții, pe care o voi păstra și o voi transmite tuturor celor care nu o au. A fost un moment de istorie pentru mine, la nivel personal. Și contează că prin sport am reușit să creăm o emulație în universitate. Vom face acest lucru în continuare.
Apreciez parteneriatul cu Primăria Timișoara și cu Sport Club Municipal și cred că (așa cum sunt și alte modele în Timișoara și țară), acest model de parteneriat în sport și educație este unul care se extinde la nivel național. Nu am inventat noi nimic, aici. Lucrurile legate de performanță și relația dintre o universitate și un club sportiv funcționează. Modelul este viabil peste mări și țări și, iată, acum funcționează și la noi!”
La fel ca în alte ocazii, profesorul Cosmin Popescu a invitat sportivii să devină studenți ai universității pentru a avea și o diplomă academică.„Băieți, vă felicit din nou! Suntem mândri de voi, vă vom susține în continuare pe cei din echipă, care sunteți studenți noștri. Vă așteptăm pe toți cei care nu ați reușit încă să parcurgeți această etapă în universitatea noastră sau în altă universități. Este foarte important acest lucru. Suntem alături de voi și vom fi. Sunteți într-o universitate internațională care face performanță în educație, dar și în sport. Alături de voi sunt nu numai din Tonga, Fidji, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Georgia, ci și alte 30 de țări care studiază aici, la noi în universitate, în acest moment. Felicitări!”
Momentul 1972 a fost evocat cu la fel de mare emoție de cel care, de la microfonul radioului, a dus bucuria primului titlu pentru o echipă nu numai din Banat, ci și din afara capitalei, Nicolae Secoșan:
„Vă mulțumesc vouă, celor care ne-ați bucurat în ultimele săptămâni și în ultimii ani, de fapt. De când am renunțat la microfonul radioului Timișoara, am fost aproape de voi ca spectator, ca iubitor de sport și ca om care a trăit, așa cum spunea Florin Mihoc, marea bucurie a titlului din 1972.
Foarte pe scurt… și mă voi adresa celor care sunt în temă cu rugbyul (doar pour les connaisseurs), atunci, în 1972, era o frumoasă zi de iunie când Timișoara avea mari emoții pentru că la Bârlad se juca meciul decisiv pentru titlul național. Am plecat la Bârlad încărcat de emoții și de speranțe și i-am găsit pe băieți cazați la un hotel în apropierea terenului. A fost o dimineață ploioasă, în care Timișoara a reușit să câștige cu 10 la 4. Pentru că acest scor nedumirește astăzi pe unii, vă spun că atunci eseul era cotat cu patru puncta, iar transformarea tot cu trei puncte și așa mai departe. Federația a hotărât, la acea vreme, să desemneze pe cel mai bun arbitru al momentului, Alexandru Lemneanu, din București. Toate acestea provin dintr-un carnet de reporter pe care l-am ținut cu drag încă de pe atunci. Sigur că sunt foarte multe note legate de transmisiile de fotbal. Dar un capitol special și niște pagini absolut deosebite sunt cele referitoare la acel meci din 18 iunie 1972.
Pentru că foarte puțini mai sunt în viață, din păcate, dintre cei care au adus titlul Timișoarei aș vrea să dau citire 15-lui care a început meciul. Și tot așa, schimbat față de ce se întâmplă acum, jurnaliștii și moda era să se pornească de la liniile de treisferturi, nu de la înaintare. Așadar, fundaș a fost Duță, aripi au fost Suciu și Szasz, iar centri Cândea și Gyula Peter, omul care este aici alături de noi. Mijlocași au fost Ghețu și Iacob (schimbat cu Ceaușu). Linia a treia: Tătucu, Rășcanu și Vollmann. Linia a doua: Pries și Ionică. Ene, Popovici — taloneri și Neiss — linia întâi.
Dintre aceștia mai sunt în viață prietenul meau Gyula Peter câțiva în București. În rest, să le purtăm multă, multă stimă și considerație, respect deosebit celor care nu mai sunt printre noi, în frunte cu Mitică Antonescu, antrenorul care la acea vreme a clădit și a condus această echipă la titlul național.
A marcat, atunci, în minutul 12, Volli — a interceptat o minge și a alergat pe margine culcând balonul. Apoi, în repriza a doua, Szasz a înscris un eseu, transformat de Duță. S-a ajuns la 10 la 0. Și, spre final, Nicolau, de la gazde, a înscris un eseu pentru Bârlad, 10 la 4. Apropo de acest nume. L-am abordat pe Vlad Nicolau înaintea meciului întrebându-l dacă există cumva un grad de rudenie între actualul căpitan al Timișoarei și omul care a dat eseu atunci pentru Bârlad. Mi-a spus că nu e sigur, dar, provenind din aceeași parte a Moldovei, s-ar putea să să fie totuși niște legături. Ce aș vrea să vă spun. A fost un moment deosebit atunci. Țin minte că pe drumul de la Bârlad spre Timișoara în toate gările unde oprea trenul nostrum (Tecuci, Focșani mergând spre București) aveau loc niște întrevederi, întâlniri dintre rudele jucătorilor și cei aflați în vagon, care erau alimentați cu bidoane de vin. Și până la București s-au cam golit… Iar la Timișoara am fost așteptați de o mare de suporteri, cu care am parcurs drumul până la Universitate. Mai există o poză care vorbește de bucuria trăită în urmă cu 50 de ani. Vă mulțumesc că m-ați invitat aici și sunt recunoscător actualei generații pentru că, iată, retrăim de fapt niște momente pe care zău dacă le credeam atât de calde și de impresionante, așa cum există acum, după aceste 11 trofee cucerite de generația dumneavoastră!”, a încheiat emoționanta aducere aminte veteranul microfonului sportiv timișorean, Nicolae Secoșan.
Iar cum actualul campionat abia a început, sub noua sa înfățișare, minunații sportivi ar mai putea aduce unul sau chiar încă două trofee în acest an.