Universitatea de Agronomie a sărbătorit momentul Centenarului ce se apropie! Foto

109

În acest an, ce marchează festiv cei o sută de ani trecuți de la marele eveniment de la începutul lui decembrie 1918, o seamă de instituții se întrec în evenimente care mai de care mai interesante.

La Universitatea de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I” câțiva entuziaști au organizat o zi aparte. S-a dorit printr-o sumă de evenimente să se atragă atenția asupra unității naționale.

Pentru început, în holul rectoratului, vineri dimineața totul strălucea sărbătoresc. Aerul vesel era dat de minunatele lucrături ale celor mai frumoase colecții de porturi poulare autentice. Veșmintele provin dintr-o colecție particulară ce a fost scoasă pe simeze pentru așa o zi specială. Cele mai multe provin din zona de vest a țării și din Ardeal și arată și prin culori și modele diferite acel melanj de etnii și tradiții diferite ce au conviețuit de-a lungul timpului.

În curte, pofticioșii au fost scoși la aer de mirosurile îmbietoare ce se ridicau din cazanele ce fierbeau molcom. O mâncare bună nu o poți grăbi, doar cu riscul de a o strica iremediabil. Meșterii de ocazie învârteau molcom cu liguroaie de lemn ca din poveste. S-au făcut schimburi de rețete și de opinii. Dar fiecare a crezut că marfa lui este mai bună. După părerea unor specialiști se pare că tocana de cerb lopătar va întruni cele mai multe voturi. Alții spun că secretul este cât mai multă ceapă și doar o bucățică mică de carne. Oricum, nimeni nu a vrut să mărturisească dacă mai gătește cu carne de porc. Bietul animal nu prea mai este bine văzut de când a dat ochii cu o boală venită din Africa.

Pentru a da solemnitate momentului finalul, seara a aparținut spiritualului. Dan Puric a conferențiat audienței despre o temă dragă lui, ce se referea la jertfa unirii noastre. În adevăr orice realizare trebuie să aibe o fundație solidă ca o jertfă mai reqală sau mai simbolică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.