În perioada 29 august-2 septembrie 2018, la Timișoara, revine Festivalul de Film Central European(CEFFTM2018), (re)unind spații, filme și activități conexe în jurul temei Uniri/Despărțiri.
Pe lângă sensul istoric, tema are și puternice incursiuni creative, sociale, emoționale. Astfel, uniri pot fi întâlnirile dintre regizori și actori în plăsmuirea unui film apreciat de critici și public. Sau mai pot fi și conexiunile dintre ecran și spectatori prin filme-metafore ale lumii în care trăim. În contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană, uniri poate face referire atât la viitoarele capitale culturale, cât și la fostele, prin întrepătrunderea ideilor artistice ale țărilor respective.
Secțiunile din acest an sunt: Competiție, Panorama, Capitale Culturale Europene, Filme Studențești, Centenar și NO KID/DING! Filmele din competiție se iau la întrecere în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, cele din Panorama vor alătura Grădina de Vară/ Sala Capitol de Parcul Regina Maria (Parcul Poporului), iar celelalte categorii se vor regăsi în spații precum Casa Artelor sau Cărturești Mercy.
Partea competițională conține 8 filme din țări central, sud-est europene și nu numai, iar cea panoramică reunește 6 producții și coproducții din țări nordice și SUA. Secțiunea de filme studențești aduce în prim plan filme ale studenților de la UNATC, NATFA/National Academy for Theatre and Film Arts din Bulgaria, ADU/The Academy of Dramatic Art din Croatia și FDU/The Faculty of Dramatic Arts din Serbia.
Juriul din acest an este format din regizorul și scenaristul Laurențiu Damian, scriitorul Marian Sorin Rădulescu și actrița Ioana Iacob.
Păstrând algoritmul din 2017, Festivalul de Film Central European (CEFFTM 2018) aduce aproape de iubitorii de film și o serie de evenimente conexe-expoziții/instalații, lansări de carte și concerte. Aceste evenimente conexe sunt conectate și ele Centenarului. De pildă, festivalul va debuta în 29 august cu un cineconcert în Piața Unirii, combinație de filme de război din Arhiva Națională de Filme digitalizate pentru patrimoniul european și coloană sonoră special creată pentru ele de Implant pentru Refuz.
Ca o noutate a acestui an, secțiunea Radu Gabrea devine Premiul Radu Gabrea, acordat în secțiunea de filme studențești.
Intrarea la evenimente este liberă.
Festivalul de Film Central European este realizat de Asociația Eurofest cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Timișoara și Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Institutului Cultural Român, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România și al Federației Comunităților Evreiești.