Cetăţenii ungari care au lucrat în străinătate vor primi o subvenţie de 32.000 de euro dacă decid să se restabilească în Ungaria, a anunţat Ministerul ungar pentru Resurse Umane.
Guvernul de la Budapesta a elaborat un sistem de subvenţii pentru construcţia de locuinţe, în scopul încurajării cetăţenilor ungari care lucrează în străinătate să revină în ţară.
Bence Retvari, un oficial guvernamental, a explicat că cetăţenii ungari vor trebui să demonstreze că au lucrat legal în străinătate în ultimele şase luni şi că au plătit contribuţii la asigurări medicale în ultimele 24 de luni. Dacă se vor restabili în Ungaria, ei vor primi o indemnizaţie de zece milioane de forinţi (32.000 de euro).
De o subvenţie egală vor beneficia şi cuplurile care au trei copii şi doresc să achiziţioneze o locuinţă. Familiile din Ungaria care au un singur copil vor beneficia de o primă în valoare de 600.000 de forinţi (2.000 de euro) pentru cumpărarea unei case, iar cele cu doi copii vor fi îndreptăţite la 2,6 milioane (8.300 de euro).
Iar măsura nu e prima de acest gen. Încă din luna aprilie a acestui an, Guvernul din Ungaria a pus la punct un sistem prin care doreşte încurajarea tinerilor emigranţi să se întoarcă în ţară. Statul oferea, încă de atunci câte 100.000 de forinţi (318 euro), pe lună, timp de un an, celor care reveneau în ţară.
Prin programul denumit „Come home, young person”, statul oferea, de asemenea, bilete gratuite de avion tinerilor care trăiau în străinătate i doreau să revină în Ungaria.
In Ungaria, salariul mediu lunar este de aproxmativ 634 de euro. Măsurile au fost luate după ce statisticile au arătat că în 2014, rata de emigrare a fost cu 46% mai mare decât în anul anterior i de 6 ori mai ridicată decât în 2009. Iat cifrele ar putea fi chiar mai mari de atât, pentru că multe persoane nu anunţă atunci când părăsesc ţara.