Unde vor fi demolate noi garaje în Timisoara. Iată care sunt zonele

3567

Primăria Timișoara continuă campania de demolare a garajelor din oraș. Primarul Nicolae Robu anunță că în 2018 se intenționează ca lucrările de amenajare a străzilor, trotuarelor și parcărilor din cartierele Soarelui și Buziașului, iar garajele sunt o piedică în calea lucrărilor:

“Când ajungem cu amenajarea într-o zonă, garajele trebuie să dispară. Mă bucur că pe strada Darwin, undeva în zona Complexului Studenţesc, din 24 de garaje 12 au fost desfinţate dintr-o baterie şi două din cea de-a doua baterie de 12 sunt desfiinţate. Cetăţenii au consimţit această desfiinţare, au înţeles căă va fi spre binele lor să aibă o amenajare civilizată acolo unde locuiesc, în locul acestor garaje care sunt şi urâte şi ne creează mari probleme în ceea ce priveşte ţinerea maşinilor. Nu ai unde să stai cu maşina. Atunci oamenii intră pe spaţiile verzi, acele spaţii sunt verzi numai pe hârtie”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a reamintit că proprietarii de garaje care refuză să își demoleze garajele de bună voie vor ajunge să o facă în urma unor sentințe, construcțiile fiind realizate pe spațiul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.