Nu de cele mai multe ori bunele intenții sunt și benefice scopului pentru care au fost întreprinse.

La noi, de peste o lună, țara este condusă prin Ordonanțe Militare. O fi bine, o fi rău? După un timp de detașare, când totul se va fi terminat, se va dovedi dacă a fost bine.

De cele mai multe ori aceste ordonațe sunt stufoase și pline de inadvertențe ce sunt greu de înțeles și de aplicat exact. Unele nu au norme de aplicare cum ar fi firesc și lasă în ceață totală chiar și pe cei mai versați în a citi un text de lege.

Un caz mai deosebit ne-a fost relatat de cel ce se ocupă de o afacere mai inedită. Un cămin de bătrâni particular funcționează foarte bine de ani de zile în Timișoara pe lângă Uzina de Apă. Căminul Harmonia este un exemplu de bună gestionare și de condiții excelente pentru pensionarii ce sunt cazați acolo. Nu le lipsește nimic de la condiții de cazare, masă și îngrijire medicală, toate la un înalt standard.

Ultima ordonanță a găsit de cuviință să bulverseze lucrurile și în acest domeniu. Conform acesteia, personalul de îngrijire este obligat să lucreze în două ture diferite cu obligativitatea de a rămâne la fața locului în carantină. Ușor de zis, mai greu de făcut. Mai cu seamă dacă nu ai nici un sprijin concret de la autorități.

Mircea Ionescu ne povestește toate încurcăturile rezultate de aici.
Căminul are o capacitate de 150 de locuri. În momentul de față oferă cazare la un număr de de 123 de pensionari. Într-un fel este un noroc. Astfel în locurile rămase goale sunt cazați lucrătorii ce stau câte 14 zile în carantină forțată. Locurile oricum nu sunt suficiente și s-au mai făcut improvizații. De asemenea, a fost nevoie să se apeleze la hoteluri.

Totuși, treaba continuă. Nu este nici un bătrân bolnav. Nimeni din personal nu este afectat.

Patronul a fost deosebit de încântat de reacția celor 54 de angajați ce au răspuns ca unul la cererea de a rămâne în carantină câte două săptămâni. Nimeni nu a refuzat, dând dovadă de devotament pentru locul de muncă. De fapt aici au fost luate cele mai severe măsuri de igienă și de izolare încă din data de 9 martie cu mult înainte ca autoritățile centrale să fi priceput amploare și grozăvia pandemie.

„Din păcate a trebuit să renunț la serviciile a câtorva lucrători. Nu puteam să risc nicicum. Doi din ei sunt asistenți la UPU și ar fi putut fi un pericol de a aduce un virus cu ei. Alți doi lucrau cu probleme de dializă și asta ar fi putut fi un mare risc”, explică Mircea Ionescu patronul instituției.

Lucrătorii au fost împărțiți în două ture de câte 20 de persoane ce stau zi și noapte la datorie timp de două săptămâni. Dar mai sunt și alți 14 lucrători de suport la care nu s-a gândit nimeni cum vor lucra. La aceștia se mai adaugă și un meșter de întreținere ce repară tot ce ar putea să se defecteze. Acești oameni sunt verificați, dezinfectați zi de zi la venire și la plecare dar nu pot fi „arestați” la lucru că așa spune ordonanța buclucașă. De asemenea aceștia nu au nici un fel de contact cu bătrânii din centru. Dar legea nu face diferențe. De pildă cantina proprie unde se prepară toate alimentele este total separată de clădirea cămin.

Dar la toate acestea nu se gândește cineva când trântește o astfel de ordonanță. Iar statul nu oferă nici un sprijin deși acești bătrâni au plătit o viață întreagă contribuții la sistemul de sănătate de stat.
Atât de necesarele măști de protecție nu se găsesc. Se folosesc minim 20 de măști pe zi. Este nevoie de circa o mie de măști pe lună.
Oficialitățile au ridicat din umeri când au fost solicitate astfel de măști. Evident căminul dorea să le plătească cu o sumă corectă, nicidecum gratis. Răspunsul a fost evaziv și cam în doi peri. Se făcea referire că nu irosesc resursele pe o firmă particulară ce trebuie să se descurce cum poate.

Este doar um mic exemplu din șicanele pe care le întâmpină o instituție de îngrijirea bătrânilor doar pentru că nu este de stat ci privată. Se cere foarte mult se oferă foarte puțin.