Una dintre persoanele din maşina căzută în Dunăre, descoperită decedată. Unde i-au dus curenții trupul

1453
A fost găsit trupul uneia dintre cele patru persoane date dispărute după ce maşina în care se aflau a căzut, duminică, în Dunăre, în judeţul Caraş-Severin.
Autorităţile sârbe au descoperit cadavrul pe malul sârbesc al fluviului. „Autorităţile sârbe au găsit un cadavru în dreptul localităţii Şviniţa de la noi din ţară, miercuri. Au luat legătura cu poliţiştii de frontieră de la noi din ţară, au trimis câteva fotografii cu cadavrul, iar un membru al familiei a recunoscut-o pe femeia de 40 de ani. Mai precis, fratele ei a fost cel care a recunoscut-o”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.
În continuare, autorităţile române caută celelalte trei persoane care se aflau în maşină. Este vorba despre soţul femeii, în vârstă de 48 de ani, şi de fiii lor, un tânăr de 22 de ani şi un minor de doar 3 ani. Toţi se aflau în autoturism când acesta a ieşit de pe drum, a rupt un parapet şi a plonjat în fluviu. Şoferul a fost singurul care a scăpat şi a reuşit să iasă din apă. Când maşina a fost scoasă din Dunăre, în ea nu se afla nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.