Una dintre cele mai frumoase cascade din România, o batjocură pentru localnici. Video

930

Cascada Clocota din Geoagiu Băi se numără printre cele mai fumoase cascade din România, însă are o soartă tristă. Iarna, cei care vizitează locul ascuns la marginea staţiunii Geoagiu Băi asistă la un fenomen spectaculos. Căderea de apă a izvoarelor termale, de peste 20 de metri, este învăluită în aburi şi creează o atmosferă impresionantă.

Atracția principală pentru miile de turiștii ai stațiunii a devenit groapă de gunoi pentru unii dintre localnici. Cei care urcă pe poteca abruptă de lângă cascadei găsesc mormane de deşeuri aruncate de pe versant pe malul izvoarelor termale şi în râul Clocota. Rămăşiţe de materiale de construcţii, anvelope degradate, găleţi sparte, peturi şi gunoaie menajere distrug puritatea apei și priveliştea locului.

„Am fost înștiințați despre gunoaiele cu care a fost deversate pe malurile apei și în izvor. Ele au fost aruncate, cel mai probabil, de localnici. Noi vom merge la fața locului și vom lua măsuri față de cei care poluează râul”, a declarat Vasile Cărăguț, primarul orașului Geoagiu. Acesta adaugă că oamenii sunt greu de convins să nu murdărească râul, pentru că acolo sunt terenuri private, iar unii spun că pot face ce vor pe ele.

În zilele geroase, cascada se acoperă cu sloiuri mari de gheaţă, iar pe sub ele curge o apă călduţă şi plăcută. Izvoarele termale au spălat rădăcinile unor copaci din partea de sus a platoului, care s-au prăbuşit şi au creat falduri verticale succesive pe întreaga înălţime a căderii.

„Ai impresia că sunt nişte trepte acoperite cu muşchi şi plante atârnătoare, care dau cascadei un aspect deosebit”, spun turiştii. Apa Clocotei colectează 16 izvoare termominerale din zonă, iar datorită temperaturii ridicate, aici cresc plante specifice apelor termale şi vieţuiesc animale din specia salamandrelor, care nu se mai găsesc în alte părţi.

Apa râului Clocota, renumită în trecut pentru puritatea ei, nu îngheaţă.

sursa: zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.