A venit vara, chiar dacă, după cum se arată vremea, nu s-ar părea că așa stau lucrurile. Orașul din câmpie se dezmorțește tot mai vizibil la viață, cu tinerii lui care numără aproape jumătate din locuitorii urbei.
Cineva spune că trebuie să fie fericită comunitatea care dă în clocot de atâta tinerețe și frumusețe adunate la un loc.
La radio se anunță că la sala polivalentă, recent construită de atât de virtuoșii conducători ai orașului, sprijiniți cu entuziasmul dintotdeauna de băieții de la capitală, va susține un spectacol pe cinste marele Elton John.
Crainicul anunță solemn că biletele la show-ul inegalabilului artist britanic s-au epuizat într-o săptămână!
Nu e floare la ureche ca o sală de spectacole de 12.000 de locuri, promisă, iată, încă în campania electorală de acum patru ani, și ridicată atât de prompt de oamenii care au făcut respectiva promisiune, să se umple atât de repede.
La mijloc, e, totuși, vorba de Elton John!
Mai departe, media locală, atâta câtă mai este și ea, vuiește pe marginea formidabilului spectacol fotbalistic care va avea loc peste o săptămână. Pe la începutul lunii august, mai precis.
Atunci, Poli o va înfrunta pe eterna sa rivală — da de Dinamo vorbim —, cea construită de „meșterii” comunismului pe ruinele galonatei Unirea Tricolor.
Echipa de suflet a Timișoarei, cea adevărată, desigur, susținută, în sfârșit, de minunatul mediu de afaceri local, va juca meciul decisiv pentru câștigarea, poate (de ce nu?), a următorului campionat de fotbal. Tocmai pe stadionul de 42.000 de locuri, recent construit pe ruinele vechiului „Dan Păltinișanu”, dovada că, o dată în plus, edilii orașului din câmpie (împreună cu cei ai județului, că doar laolaltă ne-au promis, entuziaști, toate aceste minuni!) s-au întrecut pe sine și au dat gata marea și atât de fastuoasa arenă.
Mai aflăm că, după Elton John, vine Eros Ramazzoti, despre care ni se mai spune că sunt semne bune că va umple și el Polivalenta cea nouă.
Altminteri, în minunatele piețe centrale, Unirii, Operei, Libertății, construite de cei care au fondat orașul, cel puțin sub forma arhitecturii sale strict fizice, germani, evrei, maghiari, români, sârbi, totul strălucește a nou și a proaspăt renovat. Clădirile acestea vechi, construite de maeștri arhitecți germani, italieni sau austrieci, arată atât de minunat, încât ți-e și frică să nu cumva să te sprijni de zidurile lor.
Viața pulsează așezat, cu oameni care se scurg lin pe străzi, fiecare în treaba lui, aproape fericiți cu tot ce li se întâmplă, mai ales după ultimele alegeri locale și naționale care au adus în prim-plan numai oameni de ispravă.
Prin marile magazine, fetele frumoase se ițesc la tot pasul (da, au dispărut până și groteștile second-hand-uri din chiar centrul orașului!), semn că prosperitatea, câștigată — după mai bine de un sfert de veac de la prăbușirea socialismului — de oamenii locului nu e deloc o glumă proastă.
Peste tot au apărut librării noi, oamenii citesc cărți de toate felurile, dar mai ales literatură bună, orașul are de acum și o editură de calibru (cum s-ar zice, a intrat în rândul lumii bune și la acest capitol).
„Totul în jur este luminat”, parcă așa sună titlul cărții unui autor anglo-saxon, cu vânzări care l-ar face invidios și pe Garcia Marquez, dacă marele Gabo ar mai trăi și azi.
Atâta doar că, la fel precum în romanele celui din urmă, viața nu bate totdeauna filmul și nu e de-ajuns să iubești cu fervoare realismul magic din cărțile vrăjitorilor latino-americani ai scrisului pentru ca minunile să devină realitate.
Și atunci, te trezești din visul răvășitor și vezi că toate cele scrise mai sus sunt doar dorințele autorului acestor rânduri (evident că nu doar ale lui), despre cum ar fi putut și cum ar fi trebuit să arate Timișoara astăzi.
La mijloc nu e nici distopie, și cu atât mai puțin utopie. E doar un semn că Orașul acesta, la cum ne-a fost el pus în ramă de constructorii lui, merită infinit mai mult din partea oricui îl va administra, măcar de azi înainte.
Ceva care se cheamă, simplu, dragoste, respect și măcar puțină recunoștință.