Un tren refuză să mai iasă din tunel, pretinde că afară e cam frig

1216

Unii ar crede că un drum cu trenul în secolul al XXI-lea ar fi ceva banal. Ce poate fi mai simplu și mai sigur ca un tren pe liniile ferate din România. Că doar avem un secol și jumătate de când circulă, nu doar de ieri. Și nici nu se pot întâmpla accidente grave, că se circulă tot cu viteza de acum un secol.

Un tren plecat să lege Timișoara de București stă de o jumătate de zi blocat la Orșova. Dar socoteala de acasă rare ori se potrivește cu cea din compartiment. Sigur că și zăpada a îngreunat deplasarea. Dar asta nu ar trebui să mai fie o scuză. Că doar trenurile și zăpezile mai au conflicte și pe alte meleaguri. Și totuși se circulă. Se mai întârzie câteva minute sau în cazuri grave chiar câteva zeci de minute. Dar la noi ca la nimeni. Un singur tren să acumuleze sute de minute de întârziere este ceva ca în comediile trăsnite.

Trenul circulă și în Suedia, Laponia ori Alaska. Ca să nu mai pomenim de celebrul Transsiberian ce străbate vreo 9.000 de kilometri prin taigaua sălbatică și tot ajunge după câteva zile la capăt în ziua programată. Cum noi nu avem taiga, treaba merge mai greu.

Iată că cei ce îngheață la circa 8 grade C în trenul ce stă la Orșova de astă noapte nu prea au motive de bucurie. Chiar și un grup de revolutionari ce voiau să aducă un omagiu eroilor dispăruți la Revoluție sunt blocați în vagoanele frigorifer.

Iată ce spune unul pasager pe rețeaua de socializare:

„Dupa ce am stat 7.5 ore în gara Orșova am înaintat 150 metri și am rămas blocați din nou. Un copac a căzut peste firele de electricitate și un vagon a ieșit din tunel, iar restul de 8 vagoane au rămas blocate în tunel .” scrie Steven Egmont.

 

 

 

Dar și timișoreanca Laura Prelucan a publicat pe net următoarele:

„Râsu- plânsu- Romania 2018 – CFR călători Timișoara -București. Sunt deja 12 ore de cand sunt in tren. Din cauza unui copac cazut pe locomotiva, momentan stăm în gara in Orșova. Șansele sa plecam curând sunt minime. Se estimează totusi ca pana deseară sa ajungem la destinație. Fără căldură, fără apa, fără mâncare, de-acum înainte daca pleaca trenul mai avem încă cel puțin 7 ore. Am nevoie de toate gândurile bune … Ninge ca in povesti…
Ca să fie haosul total, sau comedia amară completă, un prezentator de știri de la o televiziune centrală îl lua la rost pe prefectul județului Caraș-Severin că nu ia măsuri de îndreptarea situației. Baiatul cu pricina nu voia să priceapă nicicum că de aproape jumătate de secol Orșova este în ograda județului Mehedinți. Dar ce pretenții să mai ai de la un biet tren dacă marile televiziuni au oameni ce au studiat geografia de clasa a patra la fără frecvență?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.