Imediat după 1989 au început multe frământări și schimbări în agricultura românească și în viața țăranilor. La câmpie după desființarea fostelor gospodării comune impuse după model sovietic majoritatea și-a recăpătat terenurile. Uneori mai greu și cu probleme alteori destul de facil. Situație este însă diferită în zonele unde nu au existat întovărășirile comuniste. Din diverse motive colectivizarea s-a oprit când a ajuns în părțile muntoase. Aici dintotdeauna țăranii au fost proprietari pe bunurile lor. Nu au dus-o prea bine dar măcar nu erau la cheremul brigadierilor și președinților de CAP-uri ce tăiau norme și impuneau reguli după cum îi tăia capul. Și nu prea îi ducea capul, în general.
La munte și atunci ca și acum sătenii sunt proprietari pe terenuri și nimeni nu le pune la îndoială acest drept. Ba mai mult statul le ia și impozite pe aceste terenuri. Dar mai există o mare hibă. Nici după trei decenii cei care au teren nu pot dovedi nimic. Autoritățile le fac șicane și nu vor să le elibereze actele doveditoare nici măcar acolo unde nu sunt litigii și toți își cunosc limitele loturilor ce le au în multe cazuri de sute de ani.
Un timișorean cu originile în Apuseni și-a păstrat gospodăria din munți. Dar nu poate dispune de bunurile sale din cauza unei birocrații găunoase. Constantin Bențan vrea să schimbe această situație aberantă. Ba mai mult îndeamnă pe cei ce se află în situații similare să acționeze pentru că au legea de partea lor.
–
Domnule Bențan, nu ne știm de azi de ieri și sunt convins de dreptatea dumneavoastră dar vă rog să povestiți și cititorilor noștri despre lupta cu inerția birocratică. După 1990 o seamă de legi au început să se bată cap în cap. În special în domeniul agriculturii au fost multe inadvertențe: terenuri revendicate de unii și de alții. Unii aveau dreptul, alții mai puțin ca să nu spunem că mulți s-au împroprietărit fără nici un drept doar din mișcarea unor hârtii îm mod fraudulos. Iar mulți din cei ce sunt proprietari incontestabili ai unor terenuri nu ajung nicicum în posesia actelor doveditoare. Tocmai această problemă încearcă să o descâlcească un inimos voluntar în problemele agriculturii montane. Domnule Bențan care este situația actuală în acest domeniu?
– Vă mulțumesc pentru interesul dumneavoastră pentru zona de munte. Să pornim cu începutul. Avem în față legea 18/1991 republicată și actualizată la zi. Poate nu vă vine să credeți. Este modificată și s-a intervenit în cadrul ei de 54 de ori (!). Așa cum apare și în această numerotare ce indică numărul 54! Probelema este că această lege este în mod vădit făcută împotriva țăranului român de la munte. Și știu exact ce vorbesc. Cine a făcut-o nu știu ce interes a avut?! De trădare, de nepăsare, de indolență, de rea voință? Nici un articol din această lege nu se referă în mod expres pentru zona necooperativizată. Toate articolele au prevederi pentru zona ce a fost cooperativizată.
Dar ce s-a întâmplat până acum? Este un mod de descurcare tipic românesc. Cine a putut până acum prin metode românești s-a descurcat și a avut acces la actele de proprietate. Pentru cine a fost om simplu și nu a avut pe nimeni a fost mult mai greu. Este adevărat că peste 45 la sută din zona la care fac eu referire, a Munților Apuseni din județul Cluj, nu are acte de proprietate. Am aici răspunsul Prefecturii Cluj. Dacă ne uităm atent nu vă vine să credeți. Ei invocă un articol, anume art. 11 punctul 3 care se referă la registrul agricol din 1991. Dar în lege se prevede foarte clar că face referire strict la fostele cooperative agricole de producție. Noi în zona de munte nu am avut niciodată cooperative agricole de producție. Noi țăranii din zona de munte avem pământul și îl folosim din moși-strămoși numai noi. La noi nu este vorba de a ne repune în posesie. Noi suntem în posesie. Dar noi cerem să ni se elibereze actele de proprietate (așa numitul C F, n.r.). Fără acesta noi nu putem face nimic în zona de munte.
-Dați-ne un exemplu concret ce nu se poate face în lipsa acestui document?
–
Concret, exemplul meu. Eu împreună cu câțiva prieteni vrem să facem o mică făbricuță de procesat fructe de pădure. Sincer ne doare să vedem cum pleacă în străinătate toate fructele de pădure de la noi pe sume de nimic. Și noi aducem unele cu boli de pe dincolo. Peste tot mi se spune că nu se poate fiindcă nu am CF. Demersul meu a început în urmă cu un an și ceva. Am trimis petiții la Președinție, la Guvern, la ministrul agriculturii. Am primit niște răspunsuri încărcate cu o ironie greu de crezut. Președintele, de exemplu, îmi spune că nu e treaba dânsului, adică „a administrației prezidențiale, și a trimis petiția la Prefectura Cluj”. Prefectura Cluj în prima fază a zis „nu e nici treaba noastră, dar o trimitem la Cadastru”.
A fost trimisă la Cadastru și poate nu mă credeți dar din 2005 până anul acesta s-a plimbat dosarul de la primăria comunei Săcui la Cadastrul Cluj. Acolo am dat de oameni de bună credință care au încercat să rezolve problema cumva. „Hai să vedem ce motive au de vă resping. Un prim motiv ar fi că s-a băgat topograful cu cinci centimetri peste alte hotare.
„Bun! Hai să refacem toate dosarele astea ca să fie puse la punct și din punctul de vedere al topografului. Ca totul să fie legal și topografic”. Acum nu a mai avut ce comenta Cadastrul și au aprobat. Acum totul este în regulă.
În schimb Prefectura Cluj spun că nu e în regulă. Invocă articolul acela de care am vorbit, care se referă strict la zona cooperativizată, nicidecum la zona noastră. Am cerut explicații. Mi s-a solicitat să trimit în scris, că nu au ce vorbi cu mine.
NU pot să spun ce nu știu foarte sigur. Dar din mai multe discuții cu mai multe persoane din zonă care sunt într-o situație asemănătoare, există acolo un domn (a cărui nume nu-l fac public încă, dar dacă continuă cu amenințările…) cars ne întreabă: „dar voi ce interes aveți ca unul și altul să obțină actul de proprietate?” Și așa se adresează mai multor primari. Vom da și nume concrete ale persoanelor.
– Bun … până acum situația e destul de clară. Adică nu e prea bună dar e clară. Pur și simplu sunteți privați de un drept. Mă gândesc că nu e ceva specific doar unei comune sau unui grup de sate din acel areal. Probabil că situuația se repetă și în multe alte părți. Aveți idee dacă și aici în Banat, sau alte zone de munte, poate și în sudul țării sau poate mai în nord… se repetă situația și în alte locuri?
– Am luat legătura cu foarte mulți români din zona de munte în ultimii doi ani. Chiar m-am intreresat ce se întâmplă în toată țara. Există prefecturi care, fără să încalce legea, sunt de bună credință. Ei știu că după cum spune Constituția nu încalcă nici o lege. Adică familia cutare a moștenit pământul respectiv de sute de ani. Comisia locală a aprobat suprafața reală. Vecinii de jur împrejur au semnat că este real ce cere cetățeanul respectiv și atunci de bună credință și pe bună dreptate au zis că omul are toate drepturile și s-a eliberat CF-ul.
Dar mai este o ciudățenie aici. Comisia locală aprobă pe toată suprafața și spune că este adevărat ce cerem și mai mult, ia impozit pe toată suprafața dar când mergem să obținem CF-ul ne spune: „Nu! Voi în registrul din 1989 aveați numai un hectar iar acum cereți opt hectare și nu vă dau că nu aveți dreptul la opt hectare”. Dar primăria ne ia impozit pe opt hectare!
– Ca să ne întoarcem mai aprope de zona Timiș și Caraș-Severin. Aveți informații cum stă situația?
– Am fost și pe aici. În Timiș cunosc cazul concret din comuna Margina satul Bulza. Acolo am fost cu un cunoscut ce voia să cumpere o bucată de pământ pentru o cabană. Din toate discuțiile avute cu cetățenii din zonă rezultă că „pământ vă vindem și semnăm acte (de mână) dar știți că CF nu avem”. Nici aici nu vor să dea titlurile de proprietate. Nu știu ce au mai făcut între timp, urmau să se adreseze justiției.
– Dacă ar fi să ne referim la cifre, să vorbim la nivelul țării, câte procente ar fi în regulă, cu acte și câte nu au acte pentru terenuri?
– În toată țara este greu de estimat. Dar dacă mă refer la Apuseni și la comuna noastră peste 40 la sută nu au actele de proprietate pentru pământ nici acum. Și nu din vina lor. În țară este mai greu de știut. Zile trecute am vorbit cu cineva din județul Argeș din zona de munte. Am vorbit de probleme de terenuri și de documente. Ei spun că acolo au dat de oameni de bună credință și s-a rezolvat majoritatea cazurilor și nu sunt probleme ca în Munții Apuseni.
Mai am acasă câteva dosare primite pe e-mail. Absolut toți care au dat în judecată comisia de fond funciar au câștigat procesul. Nu există un proces intentat de țăranii de la munte să nu-l fi câștigat. Și eu personal am făcut sesizare la DNA pentru abuz în serviciu. Pentru că legea 247/2005 la un articol ne întărește drepturile. Noi suntem în posesia pământului! Suntem de drept în posesie și ar trebui să fim scutiți de această birocrație ce nu se mai termină niciodată. Dar una scrie legea și alta fac domnii de la comisia de fond funciar.
– În situații similare când un grup de cetățeni a fost nedreptățit în general s-a căutat asocierea. Fie doar formal, fie cu acte în regulă ca o asociație înscrisă cu toate drepturile, care să lupte pentru ceea ce cer ei. În cazul acesta, încercați un demers, pe care parcă știu că l-ați început. Aveți în vedere o asociere a celor lipsiți de drepturi?
– O asociere strict în litera legii încă nu am început. În schimb am început altceva. Locuitori din toată zona am început să întocmim tabele cu situația reală de la toți din comună. După ce termină cu comuna noastră și centralizăm tot, ne strângem câțiva voluntari și ne împărțim pe grupuri. Vom merge în comune pe rând și explicăm cui vrea să asculte și să se alăture ce vrem[…] Noi nu dorim în grupul acesta să avem șefi, nimeni nu va conduce, toți vor fi egali. Și astfel ne vom lupta pentru toți în același mod.
– Dacă tot am pomenit de alte zone ale țării, poate mai îndepărtate și mai greu de aflat date de acolo, hai să vorbim de vecinătăți. Cum stă situația în județele Alba, Arad, Hunedoara ori Caraș-Severin, este similară?
– Normal că m-am interesat. Mai ale pe rețelele sociale. Dacă văd că sunt din zone de munte îi abordez și vorbim. Au fost perioade și perioade. Exact ca și la noi la Cluj. A fost o perioadă când s-au dat aceste acte de proprietate. S-au aprobat pentru unii. Dar apoi, între timp, brusc aceiași comisie ce până acum a aprobat în aceleași condiții legale, acum nu mai aprobă. De ce ? Nu se știe!
Mie, personal, mi-a spus un primar: „Domnule, a intervenit un ordin intern!”. Nu a spus nimeni care este acest ordin intern. Eu nu știu ca un ordin intern al unei prefecturi să fie deasupra Constituției.
În alte județe treaba stă așa și așa. Unele mai bine, alte tot cu probleme.
– În cazul în care procesele în totalitate sunt câștigate ce vă oprește ca grupându-vă într-o asociație mai mare cu avocați pricepuți și bine pregătiți juridic să vă reclamați aceste drepturi într-un cadru mai organizat. Pentru că e greu fiecărui om, ca persoană fizică, să facă demersurile astea? E complicat de realizat această asociație?
– Cu părere de rău trebuie să spunem adevărul. Dezbinare dintre noi, mândria și orgoliile sunt atât de mari. încât cu greu putem să convingem pe cineva că avem cele mai bune intenții. Atunci am spus că voi merge ca persoană fizică și nu mă duc în judecată pentru a-mi cere drepturile. Nu am îndoieli că voi câștiga. Mă duc în instanță și îi acuz ca persoană că mi se încalcă un drept. Să vedem ce decide legea. Până acum toți au mers în instanță pentru CF. Dar nu s-a legat nimeni de faptul că această comisia mi-a încălcat un drept […] și voi cere despăgubiri pentru pagubele suferite.
– Procesul probabil va fi câștigat. Dar ce ar putea învăța alți cetățeni ce se află în aceiași situație? Cum ar fi cei din Bulza de aici din Banat. Iar județul Caraș-Severin este predominant de munte. Poate oamenii de acolo vor învăța câte ceva din această situație. Ori poate veți putea oferi consultanță sau sfaturi pe viitor.
– În cazul de față pot să afirm că Legea 18 o stăpânesc destul de bine. O am actualizată la zi și chiar am citit totul de zeci de ori. Nu am sărit nici un articol nici din cele ce nu mă interesau direct. Eu le spun oamenilor în felul următor: să aibă curajși să-și ceară drepturile. Să aibe curajul și meargă și să ceară ce au dreptul și să citească legea atent. Iar celor din comisiile de fond funciar le spun prietenos să aibă mare grijă ce rezoluții pun. Un „da” sau un „nu” schimbă multe. Nu cred că un judecător va da întâietate unui ordin intern în fața legii și a Constituției. Nu cred asta!
Mă adresez tuturor cetățenilor, chiar și celor care nu stau în zone montane. Pe noi toți ar trebui să ne intereseze o mâncare sănătoasă produsă la noi în țară. Nu oricine poate da o sută de lei pe un kilogram de cârnat de capră 100 la sută bio. Aș vrea să văd iar mii și mii de turme de oi și capre și alimente sănătoase ce vor merge spre orașe.
