Un tată de 41 de ani și-a băgat fiica în comă, după ce s-a urcat băut pe motocicletă și a făcut accident, la Sinaia. Fetița, care era pasager pe motocicletă, a fost transportată inițial la spitalul din Sinaia, cu traumatism cranian grav şi în comă, apoi preluată de un elicopter SMURD pentru a fi adusă la București.
Conform IPJ Prahova, accidentul a avut loc pe drumul naţional 71 care face legătura între staţiunea Sinaia şi Târgovişte.
Motociclistul, în vârstă de 41 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, în urma accidentului fiica acestuia, în vârstă de 13 ani fiind grav rănită. Fata a fost dusă iniţial la spitalul din Sinaia, apoi preluată de un elicopter SMURD, pentru a fi adusă la un spital din Capitală, scrie news.ro.
Sursa: observatornews.ro
Foto: arhiva