20.1 C
Timișoara
joi 19 septembrie 2024

VIDEO | Un tânăr din Timișoara a trăit spaima vieții lui

Un adolescent de 17 ani din Timișoara a trăit spaima vieții lui astă – vară. Opt tineri l-au dus într-o clădire abadonată, acolo unde ei l-au bătut și batjocorit pe adolescent, ba mai mult, i-au furat telefonul, dar și banii din portofel. 

Tinerii, de-o seamă cu el, opt băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, sunt acum cercetați de polițiști. Șase din ei au fost reținuți ieri de polițiști și se află în arestul IPJ Timiș. Dintre aceștia, patru vor fi prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

„În fapt, la data de 4 iunie 2024, polițiștii municipiului Timișoara, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în proximitatea bulevardului Antenei din municipiul Timișoara, mai multe persoane necunoscute ar fi agresat fizic un minor, fiind supus unor acțiuni care aduc atingere demnității umane. (…)

Astfel, în baza materialului probator administrat în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 4 iunie 2024, în intervalul orar 19:00 – 20:00, cei 8 tineri, ar fi atras un tânăr în vârstă de 17 ani într-o clădire dezafectată situată pe un teren viran din proximitatea bulevardului Antenei din municipiul Timișoara, unde l-ar fi supus unor tratamente degradante, fiind agresat fizic. Totodată, profitând de starea de temere creată asupra minorului, i-ar fi sustras telefonul mobil și banii din portofel”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Tinerii sunt cercetați pentru lipsirea de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, dar și tâlhărie calificată.

Dintre cei șase băieți, doi au primit arest la domiciliu. Ceilalți patru au fost prezentați în fața magistraților joi, 19 septembrie, și s-au ales și ei cu arest la domiciliu.

De asemenea, cele două tinere care au fost de față sunt și ele cercetate de polițiști, urmând a se stabili dacă ele au contribuit în vreun fel infracțiunile săvârșite de cei șase adolescenți.

Declarație de presă IPJ Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :