Un tânăr revenit din Italia a fost izolat de familie în podul casei. După câteva zile, a ameninţat pe Facebook că se sinucide

671

Un tânăr din localitatea maramureşeană Curtuiuşu Mare a fost obligat de familie să locuiască în podul casei, după ce s-a întors din Italia.

Restricţia a fost aplicată de familie în urmă cu câteva zile, în plină criză de coronavirus. Potrivit site-ului emaramures.ro, tânărul s-a întors acasă dintr-o zonă a Italiei care nu era afectată la vremea respectivă de virusul gripal. Cu toate acestea, membrii familiei i-au amenajat tânărului o locuinţă izolată în podul casei.

Deşi tânărul nu prezenta semne de boală, a acceptat decizia familiei timp de mai multe zile. În seara zilei de sâmbătă, 7 martie, a consumat însă băuturi alcoolice în exces şi a recurs la un gest radical. Adolescentul ar fi scris unor prieteni pe Facebook că este decis să-şi pună capăt zilelor fiindcă nu mai suportă izolarea. Prietenii au anunţat Poliţia care s-a deplasat la locuinţa indicată.

Poliţiştii au solicitat la rândul lor un echipaj special de la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare. Consultul medical a arătat că tânărul nu prezintă simptome de gripă. În schimb, a fost consultat ulterior şi psihiatriac, iar medicii au decis să-l interneze la Psihiatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.