Sâmbătă, 26.10. a.c., colegii noștri care executau serviciul de patrulare pe raza municipiului Timișoara, au identificat în jurul orei 20.00, în zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu, un minor fugit de la centrul de plasament.
Jandarmilor le-a atras atenția faptul că băiatul se afla singur în fața unui magazin, îmbrăcat necorespunzător temperaturii scăzute de afară, iar în urma identificării, s-a descoperit faptul că fugise din instituția de protecție socială, care anunțase dispariția sa.
Echipajul jandarmeriei a luat măsuri pentru protejarea tânărului și a contactat Centrul de Plasament „Casa noastră” Zăgujeni. Ulterior, acesta a fost încredințat reprezentantului Centrului, sosit la fața locului.