O tragedie a avut loc în această dimineață. Un bărbat și-a înjunghiat mama și soția, iar mai apoi a dat foc locuinței.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani și-a înjunghiat mama şi soţia şi a încercat să se sinucidă, ulterior incendiind casa în care locuia, scrie Agerpres.
Incidentul a avut loc în această dimineață, în localitatea Zărnești, din județul Brașov.
Potrivit IPJ Braşov, pe fondul unor neînţelegeri familiale, bărbatul şi-a înjunghiat mama şi soţia cu un cuţit, în zona abdomenului, a incendiat locuinţa şi s-a tăiat în zona gâtului.
Atât victimele cât şi agresorul au primit îngrijiri medicale, toate cele trei persoane fiind conştiente.
Incendiul a fost lichidat de pompieri, a precizat sursa citată.
sursa – dcnews.ro