Un tânăr de 20 de ani a cauzat un accident rutier, în urma căruia chiar el însuși a căzut victimă. Acesta pleca cu mașina spre Moșnița Nouă, duminică dimineață în jurul orei 6:00.
Ieșind de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, în sens la AEM, tânărul de 20 de ani a pierdut controlul volanului, izbindu-se de un stâlp electric. În urma accidentului, tânărul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.
„Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism, astăzi, în jurul orei 05:52, pe Bulevardul Liviu Rebreanu din localitatea Timișoara, dinspre Bulevardul Sudului spre localitatea Moșnița Nouă, iar, la un moment dat, în sensul giratoriu din Piața Gheorghe Domoșneanu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp electric”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.