Un spital din vestul țării riscă să fie evacuat!

262

Spitalul de psihiatrie de la Căpâlnaş, județul Arad, ar putea fi evacuat, începând de astăzi, în orice moment.

Unitatea cu 75 de paturi, aflată în subordinea Consiliului Județean Arad, funcționează într-o clădire istorică de pe Valea Mureşului, ce a fost, însă retrocedată, iar autoritățile plătesc chirie. Consilierii județeni nu au reuşit să voteze prelungirea contractului de închiriere pe 4 ani, care a expirat ieri.

“Deși le-am atras atenția că acest contract expiră în 31 martie, adică duminică, și că de luni noi nu mai avem bază legală să putem face plățile, consilierii PSD-ALDE au refuzat să voteze, ba mai mult, după ce s-a încheiat ședința ordinară am avut o discuție cu câțiva dintre ei și le-am propus să convocăm o nouă ședință extraordinară de îndată. Din păcate, nici la această ședință de îndată consilierii PSD nu au venit”, spune președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

Ulterior, social-democrații au explicat, într-un comunicat de presă, că nu au votat proiectul pentru că din bani guvernamentali se va construi o nouă clădire pentru ca spitalul să nu mai aibă de plătit chirie. Totul este însă abia în fază de proiectare și ar fi nevoie de circa 2 ani pentru a fi gata.

Fără contract de închiriere, spitalul riscă să nu mai primească autorizația de funcționare de la DSP, situaţie care va duce la blocarea decontărilor prin CAS.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.