2.1 C
Timișoara
miercuri 18 decembrie 2024

Un șef de post din Caraș-Severin, mai bun la tir decât cei de la SAS sau criminalitate organizată!…

Marţi, 22 martie a.c., s-a desfăşurat prima competiţie sportivă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin cu ocazia „Zilei Poliţiei Române – 2016”, şi anume, concursul de tir pentru cadrele inspectoratului.

Competiţia a constat în executarea unei trageri cu bătrânul pistol „Carpaţi”, calibru 7,65 mm, asupra unui ţinte situate la 25 metri distanţă de concurenţi.
Anul acesta au participat 15 „trăgători”.
Fiecare concurent a avut la dispoziţie câte zece cartuşe pentru a nimeri ţinta şi a încerca să obţină punctajul maxim, de 100 de puncte, dar pentru a se „încălzi” au primit iniţial cinci cartuşe.
Pe primul loc, s-a situat agent şef CORNEA ADRIAN – de la Postul de Poliţie Păltiniş, cu 92 de puncte, pe locul II s-a situat subcomisar ŞANDRU BOGDAN, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, cu 91 puncte, iar pe locul III – agent şef adjunct METELEAUCĂ SERGIU – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate cu 89 puncte.

Tot marţi, 22 martie a.c., în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Mihai Peia” din Reşiţa s-a desfăşurat întrecerea sportivă la tenis de masă dedicată cadrelor inspectoratului.
La competiţie au participat 14 poliţişti din tot judeţul, ce au jucat în sistem turneu (fiecare cu fiecare).
Concursul a fost câştigat şi anul acesta de către agent şef adjunct SÎRBU CRISTIAN GIANI, din cadrul Serviciului Resurse Umane, urmat fiind de subcomisar SAVESCU FLAVIAN din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Locul trei a fost ocupat  de agent şef PĂUŞAN-BARNA SORIN, din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Competiţiile sportive organizate cu ocazia „Zilei Poliţiei Române – 2016” vor continua şi în data de 24.03.2016 cu meciurile de fotbal care se vor desfăşura în sala Polivalentă din municipiul Reşiţa.
În data de 25 martie 2016 – ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE – între orele 10.00 – 14.00, în Piaţa Tricolorului din municipiul Reşiţa va avea loc o expoziţie cu tehnica mijloacelor de mobilitate terestră şi 11 standuri de prezentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

CCIA Timiș lansează noi cursuri GRATUITE de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează un nou program de formare profesională a angajaților din zona de vest a țării, cu tema:...

Marșul eroilor, ediția 2024—îndemn la neuitare

Prin motto-ul ,,– Cine uită e complice!”, Primăria Municipiului Timișoara, Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, suporterii din Peluza Sud a echipei ,,Politehnica Timișoara, au anunțat...

Citește și :