Un șarpe de un metru lungime, filmat lângă un bloc dintr-un oraș din vestul țării VIDEO

1961

Momente de panică pentru locuitorii unui cartier din municipiul Deva. Un șarpe de aproape un metru a fost văzut de locatari în zona verde din fața blocului 28. Din câte se pare, nu a fost vorba despre o viperă, dar oamenii au tras o sperietură zdravănă. Șarpele a fost filmat de una dintre locatarele imobilului.

Femeia a povestit pentru „Ziar de Hunedoara” că s-a speriat foarte tare în momentul în care a văzut șarpele. „Am ieșit la balcon și am văzut o pisică care era foarte atentă acolo la ceva. În prima fază am crezut că e atentă la vreun șoarece sau la vreun șobolan, cum sunt atât de mulți pe aici, din cauza canalelor neîngrijite. La un moment dat, am auzit pe cineva ca vocifera foarte tare cu încă o persoană: vai, ce mare e, cred că a mâncat ceva, că avea așa, ca și un nodul pe el. Am ieșit afară, vecinul era cu o lopată în mână. Era un șarpe de aproape un metru, chiar la mine la marginea grădinii de la bloc, sub geamul meu. Tocmai ieri am mers în grădină și mi-am luat niște flori, vă dați seama că putea să fie între florile mele. Eu nici nu cunosc șerpii și am și o fobie de șerpi. L-am întrebat pe vecinul dacă nu e viperă și mi-a spus că nu e. Era albicios pe burtă, iar spatele era gri-închis”, susține locatara blocului 28 din cartierul Dacia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.