0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Un șantier în paragină, în plin centrul Timișoarei! Primarul dă vina pe… vreme – VIDEO

Este a doua lună de când n-a mai călcat picior de muncitor pe un șantier din apropierea primăriei Timișoara, din buricul târgului. Asta în condițiile în care anul trecut, în aceeași perioadă, era o viermuială de nedescris pe același șantier, de parcă nu era tot iarnă.

La șantierul noului corp de clădire al Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu”, din Timișoara, lucrurile bat pasul pe loc de la sfârșitul anului trecut. Pare un blestem care s-a abătut peste orașul nostru când vine vorba de construcții în domeniul sanitar, după șantierul în paragină de la marginea Timișoarei, la Spitalul Regional, Municipal, Oncologic că nu mai știm ce au de gând autoritățile în privința acestuia.Santier Spitalul de Copii 3
Primul semnal de alarmă a fost tras de președintele Consiliului Județean Timiș, Titus Bojin, care ne spunea – în luna ianuarie – că firma care asigură lucrările de construcție la acest obiectiv sanitar este în insolvență din cauză că nu a primit banii pe lucrările efectuate până în prezent și a abandonat șantierul. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc, a confirmat parțial temerile lui Bojin dar afirma că se zbate pentru ca lucrurile să meargă înainte la acest obiectiv, atât de necesar pentru micii pacienți din Timișoara și din toată zona de vest a țării.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, dă însă vina pe vreme pentru întreruperea lucrărilor. El spune că nu este nici o problemă cu constructorul de pe șantierul de la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” chiar dacă recunoaște că acesta ar fi în insolvență. Domnia sa afirmă că ”îndată ce vremea o va permite, contructorul va relua în forță lucrările la Spitalul de Copii, pentru că sunt niște condiții atmosferice de care trebuie să ținem cont”. Curios este că acum un an nu se punea problema frigului și constructorul lucra de parcă ar fi fost vară. O fi fost o iarnă mai blândă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :