Un român mănâncă anual 95 kg de pâine. Adevărul despre produsele de panificație consumate în țară

421

Deși este unul dintre cei mai mari producători de grâu din Europa, România importă în prezent produse de patiserie, panificație și biscuiți în valoare de 200 milioane de euro. O bună parte din acesta cantitate este reprezentată de pâinea congelată. Un român mănâncă, în medie, anual, 95 kg de pâine, cu mult peste media europeană, care este de 60 kg/persoană.

Importurile de produse de panificaţie şi de patiserie s-au dublat în ultimii ani, deficitul comercial din acest sector ajungând la aproape 150 milioane de euro în 2016, potrivit datelor Eurostat. Datele ministerului Agriculturii arată că anul trecut România a importat 98.689 tone de produsele de patiserie, brutărie şi biscuiţi, în valoare de 200,46 milioane de euro. Aceasta în condiţiile în care, producţia de grâu este tot mai mare de la un an la altul. Spre exemplu, în 2018 aceasta a fost mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone. Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, România se află pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie de grâu.

Unde se vinde congelata

O pondere importantă în totalul importurilor de produse de panificaţie şi de patiserie o reprezintă pâinea congelată, care întră în ţara noastră în cantităţi tot mai mari. Mare parte din Bulgaria. Nu există o statistică oficială în acest sens pentru că legislaţia nu-i obligă pe cei care o vând să o eticheteze în mod special. Principalii producători și utilizatori de pâine produsă din aluat congelat important sunt hypermarketurile și uitățile din rețeaua Horeca. La nivelul anului trecut am importat circa 30.000 de tone de produse de patiserie şi pâine congelate. Surse din piaţa de profil susţin că, a existat, la un moment dat, o reuniune a producătorilor de pâine din România, alături de reprezentanți ai Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, în care s-a venit cu ideea ca pâinea produsă în regie proprie de hypermarketuri să fie supusă de autorități unui control mai riguros, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Şi să existe o etichetare cât mai precisă. După această întâlnire, însă, întâmplător sau nu, directorul Protecţiei Consumatorilor, cel care a susţinut această propunere, a fost schimbat, spune Dragoș Frumosu, președintele Federației naționale a sindicatelor din industria alimentară.

Citește continuarea pe dcbusiness.ro

1 COMENTARIU

  1. Pentru siguranța familiei, de câțiva ani, fac pâinea în casă…
    Pun ingredientele (fără E-uri) în mașină și în 3 ore am pâine proaspătă.
    Nu prea mai am încredere în produsele din magazine și nici chiar în cele de pe piață, de la țărani… goana după profit a influențat negativ industria alimentară …și i-a transformat pe consumatori în abonați ai industriei farmaceutice….
    Recomand pâinea făcută în casă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.