Un proiect de lege care i-ar scuti pe violatori şi pedofili de pedepse a stârnit valuri de proteste

340

Proiectul de lege a şocat o lume întreagă. Violatorii şi pedofilii ar fi scutiţi de pedepse dacă relaţia se căsătoresc cu victimele. Potrivit Daily Express, parlamentarii turci și-au dat acordul pentru proiectul de lege care va face violul copiilor legal pentru bărbați.

Guvernul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, insistă asupra legiferării unui act normativ care prevede să-i ierte pe bărbații care au avut relații sexuale cu fete minore, chiar și în cazul în care a fost vorba de viol. Dar criticii și opoziția turcă, atât cât ea mai există, au reacționat cu o furie împotriva acestui act legislativ, declarând că în acest fel se legitimează în mod oficial atât violul împotriva copiilor cât și căsătoriile forțate ale acestora. Legea vine după o creștere șocantă a violenței împotriva femeilor din Turcia, care a crescut cu 40 la sută în ultimul deceniu.

Revoltătorul proiect de lege a provocat o reacție negativă şi în rândurile oficialilor Uniunii Europene, după ce a fost aprobat cu titlu preliminar, fiind pus în dezbaterea parlamentului de către Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), partidul de guvernământ al Președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Un parlamentar al opoziției, Ozgur Ozel, s-a dezlănțuit și a acuzat vehement această propunere legislativă: „Abuzul sexual este o crimă și nici nu poate fi vorba de consimțământ în acest caz. Este ceea ce nu reușește să înțeleagă partidul AKP. Consimțământul unui copil este ceva pe care nici o lege din lume nu îl prevede”.

Deputații vor avea un al doilea vot pentru această inițiativă legislativă marți, moment în care, dacă legea va fi aprobată, aceasta va intra în mod oficial în legislația turcă, după ce va fi promulgată de președintele Erdogan. Se estimează că impactul legii va anula condamnările la aproximativ 3.000 de bărbați acuzați de agresarea unor fete care au vârsta sub 18 ani. Guvernul declară că acest lucru se va întâmpla în cazul în care actul a fost comis fără „forță sau amenințare”, iar familia victimei și-a dat acordul ca agresorul să se căsătorească cu victima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.