D-le Florin Bîrsăşteanu, care este primul sinonim care vă vine în minte când auziţi cuvântul primar?
Puteţi scrie primar egal lider, este prima asociere care îmi vine în minte. Cele două noţiuni se identifică, ambele presupun un cumul de calităţi evidente : responsabilitate, caracter, comunicare, competenţă, curaj, atenţie, viziune, carismă şi dorinţa de muncă. Aş mai adăuga deschidere, simţ de răspundere, devotament, sinceritate, eficienţă şi performanţă, echilibru şi sinceritate. Toate acestea trebuie să se regăsească într-un fel sau altul în profilul unui lider, al unui primar.
Din păcate, politica ultimilor 25 de ani ne-a demonstrat că perfecţiunea există doar în concepte, în cărţi şi manuale, şi că realitatea este puternic distorsionată. Primarii, în număr destul de mare, sunt cercetaţi pentru fapte corupţie, iar cei care sunt încă pe funcţii sunt sub lupă permanent.
Primarul nu trebuie să fie perfect, nici nu poate. Primarul trebuie să fie un tip corect, să-şi asume rolul şi să găsească soluţii pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Vedeţi dumneavoastră, mulţi dintre cei care merg într-o funcţie publică au un singur scop : să devină puternici, asta înseamnă să fie şefi, să aibă bani şi putere. Eu cred că dacă ajungi într-o funcţie publică trebuie obligatoriu să te gândeşti în primul rând la ceilalţi şi abia în final la tine. Asta trebuie să facă şi un primar, să-i pună pe cetăţeni pe primul plan, să lucreze pentru ei, în beneficiul lor. Să nu uităm că face asta având un buget acumulat din buzunarul cetăţenilor, din taxele şi impozitele plătite de ei, ceea ce implică o responsabilitate enormă.
Cum vedeţi agenda unui primar într-un oraş cu peste patru sute de mii de suflete?
Agenda este croită după chipul şi asemănarea fiecăruia şi aici nu e vorba neaparat doar de primar, putem vorbi de oricine care are o funcţie de răspundere. Contează foarte mult cât de organizat este fiecare şi cum ştie să delege responsabilităţile. Vorbeam mai devreme de lideri, de perfecţiune, de calităţi. Primarul nu trebuie să facă absolut totul singur, nici nu poate şi nici nu ştie. Nu poţi fi şi diriginte de şantier, şi economist, şi jurist, şi antrenor, şi expert cultural, peisagist, arhitect, designer, şi aşa mai departe, dar poţi avea o echipă de lucru în care să se regăsească specialişti din domeniile amintite. Poţi realiza foarte multe de unul singur, dar dar niciodată totul. Când ai echipă duci greul mult mai uşor şi, cu oamenii potriviţi, obţii rezultate extraordinare. Un primar eficient are nevoie de o echipă valoroasă şi performantă. Eu întotdeauna am luat alături de mine oameni profesionişti şi muncitori şi aşa voi face şi pe viitor. Cu siguranţă nu m-aş înconjura de majorete sau de consilieri decorativi care să mă aprobe la fiecare cuvânt. Prefer oamenii eficienţi nu purtătorii de hârtii.
Ce criterii au stat la baza alegerii numelor pentru lista viitorilor consilieri municipali, din partea PSD?
Performanţa, profesionalismul, seriozitatea. Cred că venim cu cea mai articulată listă şi cu cele mai bune propuneri pentru viitorul Consiliu Local. Sunt oameni de succes în profesiile lor, oameni cu activitate excelentă în comunitate, oameni dispuşi să muncească în folosul oraşului şi al cetăţenilor. Toţi împreună avem o singură misiune: Timişoara sănătoasă!
(P)