Un primar din Timiş vrea normă de hrană pentru funcţionarii publici, ca poliţiştii locali

1011

Primarul comunei Tomnatic, Vasiu Stoian, vrea ca angajaţii din instituţia pe care o conduce să beneficieze, la fel ca şi poliţiştii locali, de normă de hrană. Aceasta se acordă de anul trecut agenţilor de Poliţie locală şi este cuprinsă între 19 şi 25 de lei pe zi.

Organizaţia de Timiş a Federaţiei Sincidale din Administraţia Publică a primit o solicitare din partea comunei Tomnatic, prin care edilul şef de aici cere ajutorul colegilor timişeni pentru a-l ajuta să obţină norma de hrană pentru funcţionarii publici, dar şi pentru persoanlul contractual, din Primăria Tomnatic.

„Având în vedere situaţia precară în care se află întreg personalul din cadrul administraţiei publice locale, în lipsa unei salarizări corespunzătoare, astfel că majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală, fie funcţionari publici fie personal contractual, cu toate majorările salariale acordate anul anterior, indiferent de vechime şi studii, primesc un salar lunar net sub 1.000 de lei sau foarte puţin peste 1.000 de lei. Aceste venituri foarte mici sunt insuficiente pentru achitarea cheltuielilor de întreţinere şi hrană în decursul unei luni calendaristice”, îşi motivează primarul din Tomnatic iniţiativa.

Ideea i-a venit edilului după ce Guvernul a modificat modul de acordare a normei de hrană şi i-a inclus pe lista beneficiarilor şi pe poliţiştii locali.

În Primăria Tomnatic sunt angajate aproximativ 20 de persoane. Dacă fiecare ar primi minimum normei de hrană, 19 lei pe zi, atunci bugetul local ar fi grevat de aproximativ 8.000 de lei lunar. Anual este vorba despre o cheltuială de peste 95.000 de lei. Tocmai pentru că veniturile primăriei vor fi folosite pentru acoperirea acestora, primarul spune că solicitarea lui ar trebui să fie acceptată de Guvern.

„Această măsură va fi aplicabilă în limita bugetului local aprobat prin hotărârea Consiliului Local, fiind la alegerea ordonatorilor de credite dacă o pot aplica sau nu, sub acest aspect neafectând sub nicio formă bugetul de stat”, îşi încheie primarul din Tomnatic, Vasiu Stoian, pledoaria.

Reprezentanţii Sindicatului FNSA din Timiş s-au angajat să facă demersurile necesare pentru a obţine de la Executiv aprobarea acordării normei de hrană tuturor angajaţiilor din administraţia publică locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.