„Domnule, nu cred să mai fie vreo țară prin Europa în care politicienii să fure în halul ăsta! Îți spun eu, mă apropii de 70 de ani, am văzut lumea toată, dar, ca la noi, la nimenea!” Bărbatul din fața mea a tăcut, a privit cu nesaț marea nesfârșită și calmă, apoi, cu un zâmbet resemnat în colțul gurii, a pus punct unei taclale ce dura de ceva vreme. S-a ridicat cu greutate, a făcut apoi o piruetă neașteptată și, întorcându-se cu fața către mine, a ținut să mă avertizeze: „Ce păcat că nu mai ești prea tânăr nici dumneata, că altfel ți-aș fi spus să faci cel mai bun lucru posibil: să fugi cât vezi cu ochii de țara asta”.
Cât am stat în Grecia, undeva, nu departe de Salonic, nu l-am mai întâlnit defel pe septuagenarul care mi-a reconfirmat, în felul lui, dacă mai era nevoie, că România e un pariu veșnic pierdut, indiferent de generațiile care o locuiesc. Apoi, ca un făcut, în vacanță fiind încă, mi-a căzut sub ochi știrea cu pricina. Miezul informației era următorul: cu fiecare zi și cu fiecare an scurs din 1990 până azi, hoția celor care s-au înstăpânit asupra sa a spoliat Statul Român de o sumă care bate spre mia de miliarde de euro!
Evident că se fura sistematic și, în felurite moduri, și în perioada celor aproape cincizeci de ani de comunism. Prin urmare știm asta, o aflăm zilnic, grație presei autohtone care nu mai are „aer” de câte ori scrie despre felul în care suntem furați! O analiză publicată recent de Banca Națională a României arată că nivelul evaziunii fiscale în țara noastră este de aproximativ 20 de miliarde de euro anual.
Cântăriți această sumă care se evaporă în fiecare an din, practic, buzunarele noastre, ale tuturor și aproape că devine dureros până și pentru caracterele din piatră să accepte cât de mult suntem furați prin fel și fel de metode.
De către stat, de unele companii, românești sau străine, aici naționalitatea nu prea contează! Dar mai ales de liderii politici centrali și locali, care, fie că se numesc pesediști, peneliști, useriști, udemeriști, nu se opresc nicio clipă din hoțiile nesfârșite produse din banii publici. Suma hoției naționale ar atinge, scurt pe doi, vreo 400 de miliarde de euro doar din evaziunea fiscală, în toți acești 30 de ani de democrație și, implicit, de capitalism. Unul duios românesc, desigur!
Să mai adăugăm la această cifră (care înseamnă PIB-ul României pe vreo doi ani!), furturile grosolane produse în toți acești ani în procesul de privatizare a întreprinderilor românești și, în general, tot ceea ce a însemnat vânzarea avuției publice la ieșirea noastră din comunism. Pe lângă întreprinderile devalizate la greu de „industriașii” autohtoni și străini, terenurile, respectiv spațiile comerciale și restul activelor statului s-au pulverizat ca-n jocurile de magie de tip David Copperfield, peste noapte și cât ai zice „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?!”, în off-shoruri de prin paradisuri fiscale greu de pronunțat! Dacă mai punem la socoteală și retrocedările din ultimii 20 ani, fie în bani, fie în terenuri, mai adunăm la suma hoției naționale alte câteva miliarde bune de euro.
În vremea asta, fiecare dintre noi ascultă sau citește despre cum a fost furat și continuă să fie furat zilnic (pentru că — să nu ne facem vreo grijă — băieții fură în continuare!), dar nimeni, mă refer la cetățenii acestui stat, nu mișcă vreun deget, nu iasă în stradă pentru a protesta, fie și firav, împotriva hoției fățișe la care suntem părtași. Iată, de pildă, cum un președinte, votat de două ori de popor, se face că plouă când e vorba de reforma justiției pe care o tot mimează grosolan de șapte ani de când s-a înscăunat șef al statului. Dumnealui continuă să numească personal procurorii și chiar judecătorii prin instanțele fundamentale ale justiției naționale, călcând în picioare, fără jenă, orice inițiativă de a elibera justiția de sub papucul murdar al politicului. În fond, toată această farsă sinistră, cu ruperea actualei coaliții de guvernare, are o legătură directă și limpede cu pregătirea marilor hold-upuri financiare din banii viitorului PNDR și din cei, mulți-puțini, care vor veni de la Uniunea Europeană. Prin eliminarea useriștilor, care au dezamăgit și ei crunt în anul în care s-au aflat la guvernare, Iohannis le dă undă verde peneliștilor, în cârdășie cu vechii lor amici politici, pesediștii, să purceadă la noi hoții monumentale în anii ce vin.
Priviți mutrele unora precum Ciolacu sau Grindeanu cum mimează opoziția, în vreme ce își freacă mâinile că vor reveni, fie și din umbră, la butoanele care produc scurgeri de miliarde din banii acestui stat, rămas doar cu înapoierea și îndatorat pe sute de ani către te miri cine, de prin lumea asta.
Totuși, cum ar fi dacă am ieși pe străzi, să punem presiune pe acest Parlament, populat cu lighioane politice și cu semianalfabeți, pentru a-l face să acționeze după legi noi și cinstite pentru a recupera miliardele furate? Sau pentru a-i aminti domnului Iohannis că nu l-am votat ca să-i acopere perfid pe alde Cîțu sau Rareș Bogdan și pe șleahta lor de briganzi să-și umple buzunarele în „coabitare” cu ciolacii și grindenii de la centru sau din teritoriu?
Pen’ ce, mon cher, atâta implicare civică?! — nouă ne ajunge că privim zi și noapte la televizor și că mai citim prin gazete cum se prăvale anticorupția lui Iohannis peste noi…
Altminteri, ca pe vremea lui Ceaușescu, noi cu noi, ei cu ei, iar la orizont… prostirea în față și băltirea în promiscuitatea unui stat pe cale să-și dea obștescul sfârșit. Plăcerea de a fi furați rămâne sportul nostru național! Iar atunci când iubești să fii buzunărit la greu și cu metodă de cei pe care i-ai ales, se cheamă boală curată. Una distrugătoare, cum lesne observăm fiecare dintre noi, dar care, tocmai pentru că nu ne pasă câtuși de puțin, nici nu ne va părăsi vreodată.
