0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Un poliţist a obţinut în instanţă ca statul să îi plătească ratele la noua locuinţă. Cum a fost posibil

Un poliţist din judeţul Iaşi a dat statul în judecată, cerând ca instituţia pentru care lucrează să îi plătească ratele pentru locuinţă.

Locuinţa a avut un cost total de 461.500 lei, 69.500 reprezentând avansul plătit de poliţist. Diferenţa a fost acoperită printr-un credit prin intermediul programului „Noua Casă”. M.C. a depus un raport prin care cerea compensaţia lunară pentru chirie cuvenită ca poliţist.

Conform legii, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în altă localitate decât cea de domiciliu are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. Compensaţia poate fi acordată şi în cazul contractării unui credit imobiliar, scrie ziaruldeiasi.ro.

Poliţistul lucra în Valea Lupului, o localitate de lângă Iaşi, dar locuia într-un cartier din oraş, având astfel dreptul la compensaţie, însă IPJ a spus că bărbatul şi-a cumpărat atât casă, cât şi teren şi nu se cunoaşte preţul exact al fiecăruia.

Argumentul nu a fost însă acceptat de judecători. Aceştia au invocat prevederile OUG 60/2009 privind modul de implementare a programului „Noua Casă”. Conform acestora, „prin locuinţă se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acestuia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii”.

Judecătorii au decis într-un final ca IPJ să îi plătească poliţistului ratele în limita a 50% din salariul de bază, iar acum se aşteaptă decizia Curţii de Apel, după ce IPJ a apelat la aceasta.
Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :