Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” împlinește 112 ani și realizează, cu acest prilej, o nouă premieră, devenind prima bibliotecă românească cu „număr scurt”: 0256/ 938. Momentul va fi marcat printr-o lectură publică organizată joi, 20 octombrie 2016, ora 12:00, în amfiteatrul din Piața Sf. Gheorghe. Chiar dacă numărul anilor împliniți nu s-a putut „converti” în număr de telefon, 112 reprezentând, prin excelență, apelul de urgență, partenerii BJ Timiş – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, Spitalul Clinic Municipal de Urgență, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de Voluntariat „SALVO”, Colterm S.A., Aquatim – susțin ideea că lectura e, în felul ei, o măsură de prim ajutor.
În cadrul lecturii publice, se va citi – din & printre ambulanțe, girofaruri și alte…cele – din poetul Adrian Derlea (1949 – 1999). Biblioteca va reedita în 2016 cele două volume ale acestuia: Apa regală (1996) și Clipa imperială (1998). Proiectul face parte din seria de antologii recuperatoare, lansată în 2013 prin integrala Ion Monoran.
Vor fi alături, ca la toate edițiile Zilelor Bibliotecii, Radu Stoica și TRUPA VEST.
La eveniment vor participa elevi de la: Colegiul Tehnic „I. C. Brătianu”, Liceul de Arte Plastice, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Colegiul Național „Ana Aslan”, Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu”, Școala gimnazială nr. 18, Școala Gimnazială Giarmata, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, Liceul teoretic „J. L. Calderon”; Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, Colegiul Economic „F. S. Nitti”.
În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va desfășura la Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastion „Theresia”, corp A.
Vineri, 21 octombrie 2016, la ora 12,00, la Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastion „Theresia”, corp A., vor fi vernisate pictorialele realizate cu invitații la Festivalul Internațional de Literatură LitVest în cadrul FOTOTECII BJT, cu tema: ”Personalități în ipostaze inedite”, realizate de Constantin Duma și Liviu Moise.