Un timișean a fost arestat preventiv pentru că a violat trei copiii. Timp de doi ani, acesta a întreținut relații sexuale neconsimțite. Au existat cazuri în care bărbatul i-a amenințat pe copiii cu cuțitul.
Abuzurile s-au petrecut în perioada 2021 – 2023. Cei trei care i-au căzut victimă bărbatului erau minori. Bărbatul era vecin cu ei. Cazul a fost descoperit de polițiști în primăvara anului trecut.
„În fapt, la data de 05.05.2024, polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 2021-2023, un bărbat, în vârstă de 39 ani, din județul Timiș, prin amenințare cu un obiect ascutit-înțepător, ar fi întreținut în mod repetat relații sexuale cu 3 minori.
Prin ordonanța procurorului din data de 22.01.2025, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, iar, la data de 29.01.2025 s-a efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate mai multe bunuri necesare continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi, 30.01.2025, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.