Un oraș din vestul țării a rămas fără primar. Vezi ce s-a întâmplat!

537

Mandatul primarului oraşului Sebiş, Gheorghe Petru Feieş, care a ocupat această funcţie timp de peste 20 de ani, a încetat înaintea expirării duratei normale după ce prefectul Florentina Hogea a emis un ordin în acest sens, a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Eugenia Crainic.

„Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, a emis în data de 20 februarie a.c. Ordinul nr. 138/ 2018, privind încetarea de drept a mandatului de primar al oraşului Sebiş, funcţie ocupată de Gheorghe Petru Feieş”, a declarat printr-un comunicat de presă Eugenia Crainic.

Încetarea mandatului de primar al oraşului Sebiş survine în urma solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 3039/G/II din 31.01.2018, care a stabilit starea de incompatibilitate în care s-a aflat primarul Gheorghe Petru Feieş.

„Până la data organizării alegerilor parţiale, atribuţiile funcţiei de primar vor fi preluate de o altă persoană, cel mai probabil viceprimarul oraşului”, a adăugat Eugenia Crainic.

Foto: glsa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.