Un oraș din Banat impune reguli noi de circulație șoferilor. Cu ce viteză sunt obligați să circule

783

După modelul marilor orașe europene, primarul Ioan Popa a adus în fața consilierilor locali reșițeni un proiect prin care zonele cu limitare de viteză de 40 km pe oră să fie extinse.

Edilul susține că o astfel de hotărâre este absolut necesară, cel puțin în apropierea parcurilor și a unităților de învățământ. Cu toate acestea, au fost și voci care au susținut că limitările propuse sunt absurde. Consilierul Viorel Mutu, de exemplu, a fost de părere că nu este normal să limităm viteza atât de mult în locurile în care există treceri de pietoni semaforizate, chiar dacă aceste sunt în apropierea școlilor și liceelor.

De asemenea, Mutu a susținut că nu se justifică limitarea la 40 km/h pe toată suprafața Bulevardului Muncii.

„Am un amendament care privește bulevardul Al. I. Cuza, de la Colegiul Traian Lalescu, până la intersecția cu Petru Maior. Propun ca acolo să fie un tronson cu 60 de km la oră, nu cu 40 de km la oră, pentru că acolo avem un tronson cu semafor și nu văd de ce este nevoie această limitare. Sunt două benzi de circulație. De asemenea, aș dori scoaterea Bulevardului Muncii de la articolul doi care prevede limitare de 40. Trebuie să învățăm să disciplinăm și pietonul nu doar conducătorul auto cu sancțiuni, nu aceasta este soluția”, explică acesta.

Ca și replică, primarul Popa susține că noile limitări de circulație au fost făcute pe baza unei analize făcute de Comisia de Circulație. Mai mult, Popa spune că este momenul să ne aliniem marilor orașe din Europa, acolo unde există zone pe care se circulă și cu 30 de km/h.

„Acest proiect de lege nu a apărut din neant. Există o comisie de circulație care se întrunește lunar. Am analizat cu foarte mare atenție. Ceea ce propunem aici este o reducere a vitezei în oraș. În orașele civilizate din Europa se circulă cu viteze foarte reduse. Trebuie să avem grijă de oameni, mai ales de copii care nu sunt atenți, ies dintre mașini. Pe Bulevardul Muncii există parcul de la Intim, deci zona este circulată foarte des de copii. 40 de km la oră nu înseamnă nimic, în alte țări pe aceste străzi care nu sunt principale se circulă chiar cu 30 de km la oră. Toți ne grăbim dar dacă vrem să avem un oraș sigur trebuie să luăm măsuri.

Nu aducem foarte mari modificări. Nu am făcut decât să prelungim anumite porțiuni de străzi și să reducem viteza în unele zone de la 50 la 40 de km pe oră. Trebuie să avem în vedere faptul că nu suntem pe autostradă și nimeni nu ne grăbește, 5 minute în plus sau în minus nu deranjează pe nimeni”, explică Popa.

Astfel, au fost aprobate zonele cu limitare de viteză la 40 de km pe oră în felul următor:

  • Bulevarul A.I Cuza, de la colțul Colegiului Traian Lalescu înainte de semafor și până la intersecția cu strada Petru Maior.
  • Strada Petru Maior, porțiunea cuprinsă între grădinița Moroasa I (intersecția strada Sportului cu strada Petru Maior) până la strada P.Andreescu.
  • Bulevardul Muncii

De asemenea, se va circula cu 60 de km pe oră pe următoarele tronsoane:

  • Intersecția semaforizată Kaufland, intersecția Câlnic, strada Grădiștei, spre DN58B Timișoara
  • Strada Timișoarei, spre DN58B Timișoara
  • Calea Caransebeșului, spre DN58 Caransebeș
  • Libertății, str. Traian Lalescu, str. P.Iorgovici, str. Castanilor, str. Zimbrului, str. Văliugului
  • Minda, spre DJ582 Văliug
  • Scorușului, str. Primăverii, str. Cireșului, str. Barajului spre stațiunea Secu
  • Intersecția semaforizată BRD-Trezorerie, str. Domanului spre DN58 Doman
  • Bulevardul Revoluția din Decembrie de la intersecția semaforizată Centrul de Transfuzie Sanguină până în zona OMV Triajsursă: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.