Nici măcar un cititor avizat de literatură bună nu ar putea ghici ce se ascunde sub titlul incitant ca „Noua Aristrocrație”. Nu este vorba deloc despre cei cu sânge albastru ori de altă culoare mai la modă dacă tot sunt atât de noi. Nici măcar aristocrați decăzuți nu sunt personajele din volum.
De fapt este o radiografie cât se poate de exactă a societății noastre ce greu poate fi pusă într-o categorisire. Sunt situații și personaje pe care le putem găsi oriunde. Fie la gară, în parc ori la o coadă. Tipurile de oameni și de caractere sunt atât de diverse și uneori atât de greu de descifrat, că este nevoie de ochiul ager al unui observator de seama lui Mircea Pora pentru a le descrie. Dar ochiul nu ar fi suficient dacă nu este însoțit de umorul acid și de vorbele de pamfletar ce le mânuiește cu dezinvoltură. Umorul, în toate formele sale, de la blând și melancolic, până la formele foarte triste ori vehement este prezent peste tot în acestă carte ce nu se dorește deloc a fi de glume. Nimic nu este voit de râs. Mai degrabă este reacția unui om normal ce se lovește zilnic de anormalitatea cotidiană.
De mai mult de doi ani, scriitorul Mircea Pora s-a alăturat publicației noastre „Banatul Azi” și, săptămânal observă lumea și o încondeiază. Suma acestor editoriale sunt alăturate în acest volum scos recent la editura bucureșteană Eikon. Cartea este o mixtură de jurnalistică scrisă la zi, alert și perisabil, precum și o meditație despre ceea ce nu merge în societatea noastră. Este un jurnal de front în lupta cu grobianismul noii lumi.
La Bastion, chiar în salonul de artă al Bibliotecii Județeane, gazda Tudor Crețu a făcut o prezentare exactă a celui ce poate fi considerat un mare scriitor de proză scurtă. Pentru a avea respirația amplă a scriiturii serioase nu este obligatoriu să scoți pe banda rulantă doar romane. Finețea unei opere literare se vede și în proza de mai mici dimensiuni. O adevărată cronică a Banatului se relevă în cărțile lui Mircea Pora. A reușit să pună pe harta literară atât localitatea natală Topolovățul Mare ori acel Macondo de legendă ce este Ohaba cu noroaiele sale de sfârșit de lume. La fel cum și cartierele mai de margine ale Timișoarei sunt pline de viață frustă pe care unii nu o știu decât din cărți. Și e bine să existe și astfel de cărți adevărate și puternice.
Criticul literar Adrian Dinu Rachieru vede în Pora un adevărat prozator neînregimentat niciunei mișcări literare. Cronologic este din generația optzeciștilor, dar nu a scris în acea manieră și nici nu a ținut să fie cunoscut ca aparținând unui curent anume. Este un mare scriitor puțin cunoscut în afara spațiului nostru poate dintr-o insuficientă promovare managerială a operei sale. Ce nu este deloc neglijabilă nici cantitativ. Forțând puțin comparația, Mircea Pora și Eugen Bunaru sunt două laturi ale aceleiași literaturi. Unul în proză scurtă și aspră, iar celălalt în versuri.
„Cartea domnului Mircea Pora punând sub lupă noua aristocrație este de fapt o radiografie, scrisă cu har, cu incizii ironice chiar cu iz pamfletar, punând sub lupă realitățile românești sau mai exact noua clasă politică. Cea care, ca să-l citez, miroase a sulf. Deci este o mare distanță între ceea ce ne-am dori să fie elitele culturale, elitele politice și realitatea de zi cu zi. Folosind și exerciții ficționale ne invită de fapt să coborâm în realitățile autohtone. O face cu talent de prozator, cunoscut pentru stilul său incisiv, fragmentarist, aliniind și o melancolie de fond cu glazură ironică, invitându-ne în ceea ce un comentator de altă dată numea cu îndreptățire a fi un fel de conglomerat epic. Adică în proza lui Mircea Pora găsim de toate. Este o consignație epică, precum spunea Radu Enescu, odată”, crede Adrian Dinu Rachieru.
„E nevoie de o aristocrație de suflet, de inteligență, care să se instaleze acolo unde îi este locul. Adică la conducere”, opinează Mircea Pora.
