Un nou lanț de farmacii american pătrunde pe piața timișoreană!

518

Kiehl’s, farmacia și compania creatoare de produse de îngrijire a pielii şi părului, originară din New York, inaugurează la Timişoara, luna aceasta, primul său magazin din vestul ţării şi al cincilea din România.

Acesta va fi situat în Iulius Mall, parte a ansamblului mixt Openville, aflat în plină dezvoltare şi care va completa oferta de retail a actualului mall cu o suprafaţă suplimentară de 47.000 mp, până la un total de 118.000 mp închiriabili. Magazinul Kiehl’s din Timişoara va fi cel de-al treilea din reţeaua de mall-uri a companiei Iulius, după cele din Palas Iaşi şi Iulius Mall Cluj.

Brandul Kiehl’s are la bază o moştenire de peste 165 de ani în cercetarea ingredientelor și testarea formulelor, și oferă produse profesionale de o calitate superioară, pentru îngrijirea pielii și a părului. Clienții vor găsi în magazinul Kiehl’s creme, seruri și măști pentru față, unghii, corp și păr. Magazinul din Openville Timişoara va beneficia de o estetică similară  farmaciilor de tip colonial, în care sunt prezente elemente ce fac referire la rădăcinile new-yorkeze ale companiei.

Clienții Kiehl’s pot beneficia de consultații gratuite, pe baza cărora se fac recomandări personalizate şi li se oferă eşantioane de produse adaptate. La nivel mondial, Kiehl’s deţine peste 250 de magazine proprii, în SUA, Europa, Asia şi Australia. Brandul este prezent în România din 2015 şi are patru magazine, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

sursa: health.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.